14 cele mai ciudate trenduri în modă la care ar trebui să renunțăm pentru totdeauna
Modă · Moda de la A la Z / 05.05.2018

Fiecare persoană are propria percepție asupra modei, iar așa cum se spune adesea, gusturile nu se discută. Dar unele tendințe apărute de-a lungul timpului sunt cel puțin bizare și ar fi cazul să dispară pentru totdeauna.

Iată câteva dintre cele mai ciudate tendințe în modă, pe care ar trebui să le dăm uitării:

Hainele din plastic

Chiar și cele mai mari case de modă dau greș. Chanel a prezentat în cadrul unei colecții recente haine realizate integral din plastic transparent. Nu doar că arată ridicol, dar sunt și cât se poate de incomode și periculoase pentru sănătate.



Papucii "Crocs"

Probabil ai sau ai avut și tu o astfel de pereche. Este vorba despre papucii crocs, care se pot numără fără probleme printre cele mai urâte încălțări inventate vreodată. Numeroși designeri au încercat să readucă crocșii în tendințe, decorându-i cu tot felul de elemente, de la flori, steluțe sau strasuri.




Pantalonii cargo

Sunt acei pantaloni cu numeroase buzunare, de sus și până jos. Tații de vârstă mijlocie poate că îi consideră utili, mai ales la diverse activități gospodărești, dar aceste piese vestimentare nu au ce căuta în ținutele de zi ale unei persoane care ține la imaginea sa.



Fusta-pantaloni

Fusta-pantaloni nu mai este o piesă vestimentară în tendințe de ceva timp, dar moda anilor 2000 începe să fie readusă în trend. Astfel există riscul ca această piesă vestimentară ciudată să se găsească iar pe rafturile magazinelor de haine.



Tricourile cu mesaje

Tricourile cu mesaje sunt acceptabile numai atunci când au un mesaj amuzant, interesant sau susțin o cauză. Altfel, tricourile cu textele scrise la întâmplare nu au niciun rost și nu fac altceva decât să-ți distrugă imaginea.




Cravata în loc de curea

Cine a inventat acest trend în mod sigur nu știa prea multe despre stil. Era un truc folosit de adolescentele din anii 2000 pentru a oferi ținutelor lor un plus de originalitate și un aer rebel, dar să sperăm că va fi uitat pentru totdeauna.




Cardiganele scurte

Chiar și Carrie Bradshaw poate fi un exemplu negativ în ceea ce privește piesele vestimentare pe care să nu le mai purtăm niciodată. În acest caz este vorba despre cardiganul scurt, care nu pare să aibă niciun strop de utilitate.



Platformele extrem de înalte

Aceste încălțări se pot integra probabil numai în ținutele pentru petreceri tematice sau în cadrul unui spectacol, dar în mod sigur nu au ce căuta în ținutele tale de zi cu zi. Arată bizar și sunt foarte periculoase pentru sănătatea picioarelor tale.



Poncho

Într-o perioadă, pelerina de tip poncho era foarte populară și cele mai multe femei dețineau cel puțin una. Dar nu se știe exact ce anume i-a atras pe oameni la această piesă vestimentară ciudată, care a ieșit de mult timp din tendințe.



Puloverele legate în jurul gâtului

Un alt trend apus de mult timp este cel al puloverului legat în jurul gâtului. Este un gest care inspiră snobism și ar trebui evitat. Să nu mai vorbim de faptul că nu este deloc practic.




Tricoul peste bluză cu mâneci lungi

Nu se știe cum a apărut acest look, dar era foarte popular în rândul tinerilor de la începutul anilor 2000. Tricoul purtat deasupra bluzelor cu mâneci lungi arată ciudat și complet lipsit de stil.



Tanga la vedere

La un moment dat, acest stil probabil era considerat sexy, dar asta se întâmpla cu mult timp în urmă. Nu ar trebui să porți niciodată slipii la vedere, pentru că nu vei obține un look sexy, ci unul vulgar și lipsit de gust.



Topurile decupate

Paris Hilton este în continuare o celebritate, dar starleta a fost în culmea gloriei la începutul anilor 2000. Iar din ținutele ei nu lipseau topurile decupate sau create din fâșii subțiri, piese vestimentare pe care sperăm să nu le mai vedem vreodată în tendințe.



Dresul plasă

Este dificil să folosești acest accesoriu și să-l incluzi în ținute care să inspire stil și eleganță. Dresul plasă nu are o reputație prea bună, iar în combinația cu pantaloni rupți arată și mai ciudat.



Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro