6 piese vestimentare pe care orice mignonă ar trebui să le aibă

6 piese vestimentare pe care orice mignonă ar trebui să le aibă

Dacă ai sub 1,60 m înălțime, atunci în mod sigur ai un adevărat arsenal de pantofi cu toc și ținute care te fac să pari mai înaltă.
Dar ești sigură că ai în garderobă cele mai potrivite haine și accesorii pentru tine? Există unele piese vestimentare pe care orice femeie mică de înălțime ar trebui să le aibă. În afara faptului că te ajută să creezi o mulțime de ținute interesante, reușesc să creeze efectul vizual de alungire și te fac să pari mai înaltă.

Iată care sunt cele șase piese vestimentare pe care să le incluzi în colecția ta de haine dacă ești mignonă:

Platforme pe care poți merge


Mergi fără niciun fel de probleme pe cele mai înalte tocuri și știi deja că talpa înaltă te ajută să obții un plus de înălțime. Dar nu uita să investești în platforme care au barete în jurul gleznei și o talpă lată care să-ți ofere suficientă stabilitate.
Toate aceste caracteristici fac astfel de încălțări mult mai confortabile și pot fi purtate pentru o perioadă mai lungă de timp. De asemenea, reduc semnificativ riscul accidentărilor.


Pantaloni largi care îți alungesc picioarele


Pentru că ai nevoie de orice truc posibil pentru a crea un efect de picioare lungi, pantalonii largi, de tip palazzo, sunt excelenți pentru tine. Asociază-i cu platformele despre care vorbeam mai sus și vei obține iluzia unor picioare interminabile. Este o modalitate foarte simplă de a amplifica efectul de alungire. Croiala largă acoperă pantofii și creează o linii neîntreruptă care îți va face picioarele să pară mai lungi. Pe de altă parte, volumul pantofilor realizează un contrast cu zona subțire a taliei și te va ajuta astfel să creezi efectul unei siluete subțiri.


Blugi evazați care îți vin perfect


Să găsești o pereche de blugi care să-ți vină perfect este o raritate. Tocmai de aceea cei mai mulți stiliști recomandă alegerea unei perechi de pantaloni evazați care îți vin bine, dar pe care să-i scurtezi la croitor astfel încât să ți se potrivească perfect.
O regulă esențială este să probezi blugii evazați cu perechea ta favorită de botine cu toc sau sandale cu talpă înaltă, astfel încât să-ți dai seama dacă se potrivesc cu încălțămintea pe care o porți de obicei.
 
 
 

O haină care nu este nici prea lungă, nici prea scurtă


O problemă cu care se confruntă mignonele în ceea ce privește jachetele este faptul că acestea ajung prea aproape de nivelul genunchilor, fapt ce le face imposibil de purtat cu pantofi cu talpă joasă. Sau chiar mai rău, sunt atât de scurte încât par din anii 2000. Ar trebui să alegi o haină al cărei tiv ajunge imediat sub șolduri, astfel încât silueta ta să rămână proporțională.
 
 

O bluză cu decolteu V pe care o poți purta în orice sezon


Un triunghi întors poate face minuni pentru un trunchi scurt prin faptul că atrage atenția asupra zonei claviculei. Alege bluze cu decolteu V din materiale ușoare, ce pot fi purtate în orice sezon și sunt cât se poate de versatile.
Imprimeurile interesante te vor ajuta să adaugi un plus de personalitate oricărei ținute în care le incluzi. Avantajul este că se potrivesc în orice situație, de la o seară în oraș cu fetele și până la o întâlnire importantă cu un client.
 
 
 

O rochie midi care nu pare maxi pe tine


Spre deosebire de prietenele tale mai înalte, ai avantujul că poți purta fuste și rochii mai scurte fără să lași impresia că ai o ținută care dezvăluie prea mult. Dar știai că poți purta și fuste și rochii mai lungi? O rochie midi care ajunge până la jumătatea de sus a gambelor arată mult mai sofisticat decât una mini. Secretul este să ai grijă ca rochiile tale midi să nu ajungă prea aproape de glezne pentru că vor arăta ciudat și te vor face să pari și mai scundă.
O vizită la coitor te va ajuta să potrivești lungimea rochiilor în așa fel încât să-ți vină perfect.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod