29
Cum să te îmbraci în straturi ca să obții outfituri călduroase și stylish. Trucuri și idei
Modă · Moda de la A la Z / 18.12.2017

Arta layering-ului sau purtarea pieselor vestimentare în straturi este foarte utilă pentru sezonul de iarnă. Vei obține ținute șic, fără să te plictisești de aceleași combinații!

Folosind tehnica layering-ului poți să te îmbraci gros, să obții combinații inedite și să folosești în continuare hainele mai subțiri din sezoanele călduroase. Dacă te-ai plictisit să porți aceleași combinații de iarnă trebuie să încerci layering-ul, deoarece te va ajuta să combini în alt fel haine pe care deja le ai în dulap. De asemenea, purtarea hainelor în straturi te poate ajuta să obții câteva ținute interesant și călduroase în același timp.


Cum să te îmbraci în straturi ca să obții outfituri călduroase și stylish


1. Ai nevoie de piese moderne

Ca să realizezi cele mai bune outfituri folosind tehnica layering-ului trebuie să ai câteva piese vestimentare moderne care sunt în trend în acest sezon, cum ar fi cardiganul lung, puloverele oversize, fularele supradimensionate și paltoanele largi, recomandă Irina Markovits pe blogul ei Style Diary. 

„O ținută minimalistă, cu o estetică curată înseamnă tricotaje în culori uni neutre (negru, gri, bejuri, alb), linii moderne ale croielilor purtate, ținute necomplicate. Al doilea se referă neapărat la nota modernă a pieselor vestimentare: layeringul nu se face cu piese clasice (cardiganuri până în talie, pulovere banale cu decolteu en-coeur, rochii tricotate ca pentru pension, bolerouri). Aveți nevoie de cardiganuri lungi, pulovere largi, fuste cu raiuri, rochii tubulare supradimensionate, fulare mari, ponchouri fără franjuri, chiar pantaloni tricotați„, scrie consultantul de stil pe blogul său.    


2. Culorile trebuie să fie neutre, simple

Un alt truc dezvăluit de Irina Markovits este legat de culorile hainelor pe care vrei să le porți în straturi. Acestea trebuie să fie neutre și simple pentru a obține un look cool și stilat, mizând mai mult pe asocierea texturilor. 

„Când începeți să vă jucați cu straturile de haine, păstrați culorile la minimum și dați texturile la maximum. Ele sunt elementul care dau nota de complexitate, de tactil unei ținute aparent simple. Folosiți piele lângă tricotaje groase, catifea lângă voal, cașmir lângă stofa tweed, blană lângă dantelă, satin lângă mohair. Asta înseamnă urban vs rustic, luxos vs simplist„, recomandă consultantul de stil. 


Idei ca să folosești tehnica layering-ului


Pulover turtleneck în dungi sub un pulover supradimensionat

 

O combinație simplă care va fi întotdeauna câștigătoare este aceea de a suprapune o bluză în dungi cu un pulover supradinemnsionat alb. De asemenea, o cămașă albă bărbătească pe sub un pulover supradimensionat negru sau gri va conferi un look modern și casual. 


Cămașa din denim purtată sub un pulover oversize

 

O altă combinație foarte reușită poți să obții mixând o cămașă din denim cu un pulover oversize gri deschis sau negru. 


Cămașă albă, sacou negru/geacă de piele și palton oversize

 

Combinațiile pe care le poți face folosind o geacă de piele sau un sacou negru mai lung sunt nenumărate. Cămașa albă bărbătească va completa ținuta care merge de minune cu sneackerși. 

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro