Cum porți fusta midi: Sfaturi de styling în funcție de siluetă

Este o piesă vestimentară care te poate dezavantaja dacă nu ştii cum să o alegi şi cu ce să o asortezi. Află cum să porţi fusta midi în funcţie de siluetă

Alege lungimea potrivită

Lungimea clasică a unei fuste midi este până la jumătatea gambei. Dar această variantă nu este o alegere potrivită indiferent de înălţimea ta sau forma corpului. De aceea, orice fustă midi pe care o porţi trebuie să fie puţin mai lungă de genunchi, dar fără să ajungă până la jumătatea gambei.

Evit-o dacă este minionă

Fusta midi este "interzisă" pentru minione. Această piesă vestimentară taie vizual din picioare şi creează impresia că eşti şi mai scundă, ceea ce poate fi un dezastru dacă eşti minionă.
Optează fie pentru fuste scurte, care îţi lasă genunchii liberi, fie pentru fuste maxi, până în pământ.

Topul potrivit

O fustă midi largă, cu o croială de tip A, se va potrivi foarte bine cu un top strâns pe corp. În schimb, o bluză largă asociată cu o astfel de fustă va crea o disproporţie care nu te va avantaja. Bagă bluzele în fustă pentru a crea iluzia unei talii înguste şi a unor picioare mai lungi.

Încălţămintea ideală

O regulă esenţială de care trebuie să ţii cont atunci când porţi o fustă midi este aceea de a evita sandalele sau pantofii cu baretă în jurul gleznei. Pentru că taie vizual din picioare, te vor face să pari mai scundă.
Dar dacă îţi plac foarte mult aceste modele de pantofi sau sandale, alege-le pe cele în nuanţe nude când porţi o fustă midi. De asemenea, ghetele până la glezne au acelaşi efect de scurtare. Poţi purta, în schimb, cizme lungi, strânse pe picior, care trec de linia fustei, care oferă continuitate şi îţi alungesc picioarele. Balerinii nu sunt recomandaţi pentru fustele midi, dar îi poţi purta dacă eşti foarte înaltă.

Haina perfectă

Iar când vine vorba de zilele friguroase, trebuie să ştii că o fustă midi nu se potriveşte cu orice jachetă sau haină. Regula principală este aceea că ar trebui să alegi fie un palton lung, care să o egaleze sau să o depăşească în lungime, fie o jachetă scurtă, până în talie.
Paltoanele cu o croială feminină, care accentuează talia sunt cea mai bună alegere, iar cele cu croială deaptă sunt de evitat atunci când porţi fusta midi.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod