Modă: Puloverele tricotate se poartă din nou, dar altfel. Vezi cum!

Puloverele tricotate sunt iar pe val. Călduroase, uşor de purtat şi de accesorizat nu au cum să nu te atragă.

Cu toţii am purtat, în copilărie, acele pulovere din lână împletite de bunici sau de mătuşi. Şi, trebuie să recunoaştem, nu prea erau pe stilul nostru. Cele mai multe dintre ele aveau un defect major, ne înţepau. Lâna din care erau făcute era atât de aspră, încât nu le puteai purta decât peste alte bluze. Din fericire, lucrurile s-au schimbat. Puloverele din ziua de azi nu mai sunt atât de incomode şi, parcă, au devenit şi mai frumoase.

Case de modă celebre, cum ar fi Burberry, au reinventat puloverul tricotat şi l-au alăturat la materiale precum tweedul sau pielea.

Iar efectul este unul de senzaţie. Aşa că, acordă şi tu o şansă puloverului tricotat!

Îl poţi purta în foarte multe moduri. La o ţinută lejeră cu jeanşi şi o cămaşă pe dedesubt (pentru un look mai sexy, poţi să bagi o parte din pulover în pantalon). Dacă alegi să porţi puloverul peste o cămaşă colorată, poţi să sufleci mânecile puloverului şi să laşi la vedere mânecile cămăşii.  

Un astfel de pulover se potriveşte de minune şi cu o fustă creion, din piele sau din tweed, şi cu o pereche de botine cu toc înalt.

Nu uita de o curea subţire care să-ţi marcheze talia. Vei avea un aer foarte sexy.

Foarte la modă sunt puloverele imprimate cu animale. Poartă şi tu o pisicuţă sau o bufniţă. Şi chiar dacă ţi se pare prea copilăresc, încearcă să-l porţi cu o ţinută masculină. Astfel, vei obţine un echilibru.

1 din 16

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod