Ce semnificație are Living Coral, desemnată de Pantone culoarea anului 2019

Institutul Pantone, autoritatea internaţională în domeniul culorilor şi al sistemelor de culori, a anunţat că Living Coral (coral viu) este culoarea anului 2019.
Așa cum îi spune și numele, Living Coral este o nuanţă de oranj-corai care amintește de culoarea recifelor de corali. Este o nuanță vie, deschisă, care denotă optimism. 

Experţii Pantone aleg de 20 de ani culoarea ce exprimă cel mai bine spiritul perioadei. Acum, au decis să îşi îndrepte atenţia asupra nuanţelor din ocean. Spre deosebire de anul trecut, când a fost aleasă o nuanţă întunecată de UltraViolet, Living Coral înseamnă energie, reconectarea cu natura, scrie News.ro.



Influenţa de anul acesta a fost mediul înconjurător”, a explicat Laurie Pressman, vicepreşedinte al unei unităţi Pantone.
Am avut în minte frumuseţea pe care o vedem în natură şi importanţa ocrotirii mediului. Gândiţi-vă la recifele de corali care adăpostesc şi susţin viaţa marină şi iată că încep să dispară”.

Pressman a explicat faptul că alegerea anuală făcută de Pantone nu este o previziune a trendului. „Este o reflecţie a ceea ce se întâmplă. Este un simbol a ceea ce se întâmplă în cultură la un moment dat”. Ea a precizat că nuanţa a apărut deja pe podiumurile de modă, mobilă, branding corporatist şi la nivel online încă din 2018.



În 2018, culoarea anului a fost Ultra Violet, iar în anul 2017 culoarea reprezentativă a fost o nuanță de verde crud, numită Greenery.
În 2016, Institutul Pantone a făcut o excepție, desemnând două culori ale anului: roz cuarț și albastru seren.
 
Foto: Pantone 
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod