Cel mai ciudat trend pentru vara 2018: blugii invizibili

Ne-am obișnuit în ultimii ani cu apariția unor trenduri cât se poate de ciudate în modă.
De la hainele transparente din plastic, la papucii cu blană pentru stradă sau cămășile purtate cu fața în spate, toate acestea par o nimica toată pe lângă cea mai nouă tendință.

Este vorba despre blugii invizibili. În mod sigur ai observat că modelele de blugi rupți, care se mențin în tendințe de ani buni, încep să aibă zone rupte și franjurate tot mai mari. Iar un designer a avut "inspirația" de a decupa complet pantalonii, păstrând numai cusăturile laterale, care creează iluzia unor pantaloni.



Bineînțeles, vedetele ceva mai rebele contribuie foarte mult la declanșarea și răspândirea trendurilor bizare.
Modelul Kendall Jenner, sora mai mică a lui Kim Kardashian, a purtat o astfel de pereche de pantaloni în martie 2017.



Dar abia de curând acest look bizar a luat amploare, după ce imaginile cu pantalonii ciudați au devenit virale pe rețelele de socializare precum Twitter sau Instagram. 



Unele modele sunt decupate extrem de îndrăzneț și in zona posteriorului, sub forma unor slipi tanga. Internauții au fost șocați de această croilă care lasă puțin loc imaginației, dar și de prețul piperat al așa-zișilor pantaloni.
O pereche realizată de brandul britanic Carmar Denim costă 160 de lire.


În ciuda controversei online, stocul de jeanșii deveniți virali s-a epuizat, iar numeroase persoane s-au înscris pe lista de așteptare pentru a-și achiziționa o pereche. 


Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod