Victoria Beckham a anunțat că nu va mai folosi pielea de animale exotice în colecțiile sale

Victoria Beckham a anunțat că nu va mai folosi pielea de animale exotice în colecțiile sale

Casa de modă a Victoriei Beckham a anunțat luni printr-o declarație oficială că nu va mai include în colecțiile sale piese și accesorii realizate din piele de animale exotice, pentru a "reflecta dorințele" clienților săi.
"Ca afacere, căutăm de ceva timp să realizăm produse cu resurse obținute în mod etic și care au un impact scăzut asupra mediului", a declarat un purtător de cuvânt al brandului Victoria Beckham pentru WWD, potrivit independent.co.uk.

"Suntem bucuroși să confirmăm faptul că vom înceta folosirea pieilor de animale exotice în colecțiile viitoare, dar și în prezentarea colecției pentru toamnă-iarnă 2019. Această decizie reflectă nu doar dorința brandului, dar și pe cea a clienților noștri", au mai spus reprezentanții casei de modă Victoria Beckham.

În ciuda faptului că nu folosește blana de animale în creațiile sale, brandul Victoriei Beckham a vândut poșete și pantofi din piele de șarpe.

Brandul a mai anunțat că interzicerea produselor din piele exotică va începe odată cu colecția toamnă-iarnă 2019, dar și că va dura o perioadă de timp până când bunurile existente vor părăsi complet linia de distribuție.

Anunțul a fost primit cu entuziasm de organizația pentru drepturile animalelor PETA (People for the Ethical Treatment of Animals).

"În spatele oricărei genți sau perechi de pantofi din piele de crocodil, aligator, șarpe sau șopârlă este o moarte violentă", a declarat Elisa Allen, directorul PETA.

"Decizia brandului Victoria Beckham de a interzice pielea exotică va cruța suferința imensă a numeroase animale remarcabile, iar PETA le solicită și altor branduri de lux să-i urmeze exemplul", a mai spus reprezentantul PETA.

Decizia Victoriei Beckham vine la doar două luni după ce Chanel a anunțat, în luna decembrie a anului trecut, că nu va mai folosi pielea și blana de animale exotice în creațiile sale viitoare. 

Victoria se alătură astfel și altor designeri care au anunțat că nu vor folosi blana și pielea exotică în colecțiile lor.
Printre aceștia se numără Vivienne Westwood și Diane Von Furstenberg.

Deși au fost schimbări majore în ultimii ani în ceea ce privește cruzimea împotriva animalelor, iar multe branduri precum Versace, Michael Kors, Gucci sau Burberry renunțând la folosirea blănurilor în colecțiile lor, acestea produc în continuare piese din piele de animale exotice.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod