Cât de puternică este intuiția ta? Se pare că este cea mai înaltă formă de inteligență

Dacă te gândești că intuiția ta nu are nimic de-a face cu inteligența, află că nu ești singura persoană care gândește astfel. Intuiția este dificil de măsurat și observat. Intuiția este văzută ca fiind abilitatea de a înțelege ceva imediat, fără a avea nevoie de raționament conștient. Însă cât de puternică este intuiția ta?

Cât de multă încredere ai în intuiția ta?


Intuiția este primul instinct pe care îl avem. Este ceea ce simțim chiar înainte ca mintea să analizeze în mod conștient o situație. De multe ori auzim de persoane care se află într-o situație la limită și acționează din instinct pentru a scăpa sau rezolva problema. Atunci când nu avem timp să analizăm opțiunile, intuiția ne poate ajuta dacă o lăsăm.

De unde vine intuiția?


Știi când ai acea senzație că ceva nu este bine? Aceea este intuiția ta. Deși multe persoane susțin că simt că vine din stomac, alții cred că vine din inimă.
Unele documentare explică faptul că intuiția vine din inimă și că inima este întotdeauna prima care reacționează în orice situație și știe intuitiv ce se întâmplă.

Gerd Gigerenzer, director al Institutului Max Planck pentru Dezvoltare Umană, a declarat că este și intuitiv și rațional. Nu poate explica întotdeauna de ce crede că o anumită cale este corectă, dar trebuie să aibă încredere în ea și să meargă mai departe. De asemenea, are capacitatea de a verifica aceste bănuieli, aceasta fiind partea științifică.
În viața privată, acesta se bazează pe instinct. 

Intuiția însăși nu echivalează cu inteligența, dar intuiția împreună cu acțiunea poate fi inteligentă. Poate că te gândești câteodată că mai bine îți ascultai intuiția. Acesta este un exemplu al modului în care intuiția ta știe ce nu știe mintea conștientă. 

Deci, în ciuda faptului că ai adesea o idee grozavă, descoperi că îți este greu să ai încredere că acest răspuns reprezintă calea corectă? Te poți gândi la intuiție ca la un mușchi.
De fiecare dată când o folosești și ai încredere în ea, devine mai puternică. Deci, dacă simți că intuiția ta nu este foarte clară, încearcă să consolidezi acest mușchi. Data viitoare acționează asupra primei idei care îți vine în minte. Încearcă să acționezi asupra primului gând pe care îl ai și să vezi cât de des te conduce acolo unde ar trebui să ajungi sau cât de corect este răspunsul pe care ți-l oferă. S-ar putea să fii plăcut surprins.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod