Nu ești nebună dacă te trezești vorbind singură

Ai fost vreodată atât de absorbită de o activitate încât să te trezești vorbind singură în timp ce faci lucrul respectiv? Mai ales când mai e cineva prin preajmă (și, sincer, chiar și atunci când nu mai e nimeni) poate fi destul de inconfortabil să vorbești... ei bine, singură!
Totuși, din punctul de vedere al unei profesoare de la Universitatea Bangor, Paloma Mari-Beffa, nu există vreun motiv pentru care să-ți fie rușine pentru ca îndrugi din când în când cuvinte care nu sunt destinate unui alt receptor în afară de tine. De fapt, ar putea fi chiar un indice al unei inteligențe cognitive dezvoltate.

Într-un articol recent, Dr. Mari-Beffa a scris despre un studiu desfășurat în ianuarie 2012 care demonstrează că cititul instrucțiunilor cu voce tare poate eficientiza îndeplinirea unei sarcini.
Câțiva dintre cei 28 de participanți la studiu au fost rugați să citească o listă cu instrucțiuni în gând, iar ceilalți au fost rugați să citească exact aceeași listă cu voce tare, urmând să ducă la bun sfârșit sarcinile de pe lista respectivă. În timp ce participanții se ocupau de sarcini, Mari-Beffa a analizat nivelul de concentrare al fiecăruia și desfașurarea procesului de îndeplinire a cerințelor în sine pentru a-și da seama, în final, că amândouă au fost îmbunătățite la cei care au citit cu voce tare.

Chiar dacă studiul nu a fost amplu, concluziile susțin o informație pe care deja o aveam: cu toții vorbim singuri! Și, chiar și dacă facem asta în șoaptă, vorbitul cu sinele ne ajută să ne organizăm gandurile, să ne planificăm acțiunile și să fim în controlul corpului nostru per total.

De ce e mai bine să dăm glas gândurilor? Autoarea studiului e de părere că participanții care au citit lista cu voce tare s-au descurcat mai bine pentru simplul motiv că noi, oameini, răspundem mai bine la comenzi pe care le auzim decât la cele pe care le citim și atât (un exemplu bun pe care ea îl folosește pentru a demonstra această ipoteză este cel al atleților, care vorbesc destul de des singuri în timpul competițiilor cu miză mare, în încercarea de a da tot ce-i mai bun din ei).

Deci, dacă Mari-Beffa are dreptate, ocazionalele discuții dintre tine și tine ar putea chiar să fie un semn de inteligență (sau, cel puțin, o mai mare acuitate a ariei cognitive pe moment).
Nu mai reprezintă un lucru de care să-ți fie rușine acum, nu?

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod