Nu vreau copii! Nu îmi spune că mă voi răzgândi...

Nu vreau copii. Nu pot să-mi imaginez că mă trezesc la trei dimineaţa din cauza unui urlet şi să schimb un scutec. Nu mă pot imagina într-un magazin cu un copil care aleargă în jurul meu încercând să îi găsesc îmbrăcămintea pentru prima lui zi de şcoală. Nu pot să îmi imaginez că vorbesc cu un copil de 13 ani despre pubertate şi despre efectul pe care l-ar putea avea asupra viitorului său.

Îmi verific geanta de şapte ori să văd dacă nu mi-am uitat cheile acasă, cum aş putea să mă descurc cu un copil?

Nu am fost dintotdeauna de părerea asta, obişnuiam să mă văd cu trei copii sau, eventual, să am cei mai mulţi decât oricine altcineva din clasă. O parte din asta se datorează faptului că sunt super competitivă şi am vrut să îi întrec pe toţi. Pe de altă parte, crescând înconjurată de mai mulţi oameni, m-am temut întotdeauna de singurătate. M-am gândit că un copil, sau doi, sau trei mă vor ajuta să am companie tot timpul.

Când eşti o fetiţă, crezi că vei deveni o mamă când vei creşte. Asta am crezut şi eu, am presupus că voi fi mama cuiva. Dar lucrurile se schimbă. Am devenit un adult perfect funcţional care nu îşi doreşte copii. De multe ori le spun asta oamenilor, iar ei sunt foarte surprinşi. Îi aud cum îmi răspund: "Am crezut că vrei să devii mamă, eşti o persoană foarte grijulie!" sau "O, fata mea, nu ştii ce spui!". Dar, răspunsul meu favorit este: "Eşti încă tânără. Te vei răzgândi când vei fi mai creşte!"

Să spui toate aceste lucruri este pur şi simplu un gest nepoliticos. Spunându-mi că mă voi răzgândi este ca şi cum mi-ai spune că habar nu am ce înseamnă să fii femeie. Îmi spui că îmi place cum sunt acum, dar că într-o zi o să îmi dai seama că nu eram destul de bună şi o să renunţ la acest egoism.

Ştiu cine sunt. Sunt o femeie care se bucură de un pahar de vin seara. Care îşi găseşte liniştea interioară atunci când citeşte singură. Sunt o femeie căreia nu îi place când alţi oameni se bazează pe ea pentru sprijin emoţional. Sunt o femeie căreia îi place să aibă control absolut asupra vieţii ei şi care se bazează pe independenţa ei. Nimic din ce spun nu te duce cu gândul la spirit matern.

Dar DA, pot recunoaşte că lucrurile se pot schimba!

Ar putea ca mâine să îmi treacă moartea prin faţa ochilor şi să văd o lumină care îmi arată că am trăit toată viaţa greşit. Mă pot trezi mâine dimineaţă spunând că vreau copii. Aş putea să mă răzgândesc, dar dacă s-ar întâmpla acest lucru e pentru că vreau eu să se întâmple, nu pentru că îmi spune cineva să o fac!

Datoria mea de femeie nu este să am copii. Şi, dacă nu îmi doresc să devin mamă, asta nu mă face mai puţin femeie. Am multe alte lucruri importante de oferit acestei lumi!

Sursă: yourtango