De ce ar trebui să dansezi mai des. Studiu

Două studii noi confirmă faptul că dansul te poate ajuta să menții sănătatea corpului la o vârstă înaintată, prin reducerea riscului apariției demenței și dizabilităților. Iată de ce ar trebui să dansezi mai des!
Care sunt motivele pentru care ar trebui să dansezi mai des?

Lucrarea publicată în Scandinavian Journal of Medicine & Science in Sports a analizat modul în care diferite forme de activitate fizică au afectat aproximativ 1.000 de femei japoneze în vârstă și riscul de a deveni persoane cu dizabilități fizice, prin măsurarea abilității lor de a îndeplini sarcini cum ar fi mersul pe jos sau îmbrăcatul. Aceste femei au fost chestionate cu privire la starea lor generală de sănătate și tipurile de activitate fizică pe care le-au efectuat în mod regulat. Acestea au fost monitorizate pentru o perioadă de peste opt ani, mai ales pentru semnale ale apariției dizabilităților.

Pe parcursul studiului, 130 de femei au îndeplinit criteriile pentru dizabilități.
Cercetătorii au descoperit că activitatea fizică le-a ajutat pe femei să rămână independente pe măsură ce au îmbătrânit, dar anumite tipuri de exerciții par să aibă efecte mai puternice decât altele. Cum ar fi dansul.

Cercetătorii au descoperit că femeile care au dansat frecvent au avut un risc cu 73% mai mic de a dezvolta dizabilități în timpul perioadei de studiu, comparativ cu femeile care nu au dansat. Niciunul dintre aceste exerciții, inclusiv mersul pe jos și yoga, nu a avut o asociere atât de puternică după ajustarea factorilor demografici și de sănătate.

Secretul poate fi că dansul necesită o varietate de aptitudini diferite, atât psihice, cât și fizice. Dansul necesită nu numai echiilibru, forță și anduranță, ci și abilități cognitive: adaptabilitate și concentrare pentru a te deplasa în funcție de muzică și partener, arta mișcărilor grațioase și fluide și memoria pentru coregrafie, potrivit cercetătorilor.

A doua lucrare, publicată în Journal of the American Geriatrics Society, a examinat în continuare beneficiile dansului pentru sănătatea mintală.
Cercetătorii au analizat 32 de studii anterioare, care au implicat mai mult de 3.500 de persoane cu vârsta cuprinsă între 50 și 85 de ani, pentru a determina dacă activitățile minte-corp, inclusiv tai chi, yoga și dans, ar putea îmbunătăți funcția cognitivă a adulților în vârstă. 

Nu există nicio modalitate cunoscută de prevenție definitivă sau de inversie a demenței și a declinului cognitiv. Dar, după revizuirea tuturor datelor, cercetătorii au stabilit că adulții în vârstă care făceau exerciții mintale și corporale au avut o funcție cognitivă mai bună. Iar când cercetătorii și-au perfecționat analizele pentru a examina activitățile specifice corp-minte și funcția cognitivă, au descoperit că 60-120 de minute de tai chi sau de dans pe săptămână ar putea îmbunătăți funcția cognitivă, chiar și în cazul adulților care sufereau de dizabilități.
Aceste activități au influențat pozitiv flexibilitatea cognitivă, adică abilitatea de a te adapta la situații noi și la schimbare, fluența limbii, procesul învățării, memoria.

Niciun studiu nu a demonstrat că dansul aduce beneficii sănătății, ci doar că este asociat cu aceste rezultate. Este posibil ca adulții sănătoși din punct de vedere fizic și mental să fie mai dornici să danseze decât persoanele care nu sunt la fel de sănătoase. 

Aceste studii nu sunt primele care sugerează că dansul vine cu beneficii pentru sănătate. O lucrare publicată în 2017 arată că dansul poate crește cantitatea de materie albă din creierul adulților în vârstă. Materia albă se degradează odată cu vârsta. Bineînțeles, dansul este o formă bună de exerciții fizice, despre care studiile spun că îmbunătățesc starea de spirit, sănătatea mintală și sănătatea fizică. 
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod