somn

Dacă dormi mai mult, s-ar putea să mănânci mai puțin zahăr

Un somn de cel puțin șapte ore pe noapte ar putea ajuta oamenii să mănânce mai puțin zahăr conform unui nou studiu din Jurnalul American de Nutriție Clinică. Cercetarea a constatat că somnul este un obiectiv pentru adulții sănătoși care, de obicei, dorm mai puțin, iar strategiile simple, cum ar fi reducerea timpului petrecut în fața ecranelor înainte de somn, chiar ajută. Însă iată de ce s-ar putea să mănânci mai puțin zahăr atunci când dormi mai mult!

De ce îți vine să mănânci mai puțin zahăr atunci când dormi mai mult?


Cercetătorii au analizat dietele oamenilor pentru a observa dacă mai mult somn ar putea afecta regimul alimentar și aportul de nutrienți. Aceștia au descoperit că persoanele care și-au extins perioada de somn consumă, în medie, cu 10 grame de zaharuri mai puțin pe zi. Statisticile au sugerat, de asemenea, că cei care dorm mai mult consumă mai puține grăsimi și carbohidrați, deși aceste constatări nu au fost la fel de puternice precum cele legate de zahăr.

Când vine vorba de modificări ale greutății, compoziției corporale, colesterolului sau nivelului glucozei din sânge, nu au existat schimbări semnificative.
Dar acest lucru se datorează faptului că studiul a durat doar patru săptămâni, conform autorului principal al studiului. Perioada de intervenție a fost relativ scurtă, așa că următorul pas este de a testa dacă greutatea corporală și procentul de grăsime corporală s-ar reduce după o intervenție de câteva luni, nu săptămâni. Reducerea consumului de zaharuri este incitantă și potențial importantă.

Studiul a implicat un grup tânăr și sănătos de adulți. S-ar putea să fie descoperite efecte mai impresionante în grupurile cu un risc de boli de inimă și de diabet zaharat, mai ales având în vedere că lipsa de somn este un factor de risc pentru acestea și pentru alte condiții cronice.

Acesta nu este primul studiu care sugerează că un somn mai lung poate duce la o alimentație mai sănătoasă.
Cei mai mulți participanți au descoperit că limitarea utilizării tehnologiei în apropierea culcării, menținerea unor ore fixe pentru culcare și trezirea și evitarea cofeinei în a doua parte a zilei s-au numărat printre practicile aplicabile stilului lor de viață actual. Studiul a sugerat că un somn mai lung nu reprezintă un somn mai bun din punct de vedere calitativ. În timp ce consultările privind somnul îmbunătățesc durata somnului, s-a observat și o ușoară scădere a calității somnului general.
Probabil că este nevoie de o perioadă de ajustare pentru ca organismul să se obișnuiască cu aceste schimbări.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod