Eşti „pasăre de noapte“? Ce păţeşti dacă te-ai obişnuit să adormi târziu noaptea

Sănătate / De Daniel Dumitrescu, 09.07.2018

Persoanele care merg târziu la culcare şi care se trezesc cu greu dimineaţa au un risc de mortalitate mai ridicat decât cele care se culcă devreme şi se trezesc în zori.

Un studiu realizat pe un eşantion de aproape jumătate de milion de persoane din Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 38 şi 73 de ani, arată că oamenii care obişnuiesc să se culce târziu au un risc de deces cu 10% mai ridicat, indiferent de cauză, decât cei care se culcă devreme, pe perioada luată în calcul, de şase ani şi jumătate.

Cercetările anterioare au sugerat rate mai mari de afecţiuni cardiovasculare şi de patologii metabolice precum diabetul, însă această analiză este prima care explorează riscul de mortalitate, subliniază un comunicat al Universităţii Surrey, citat de
CNN.

Studiul a fost realizat cu ajutorul unei baze de date cu informaţii publice şi a fost prezentat în publicaţia de specialitate Chronobiology International.

Cei care au luat parte la studiu s-au autocaracterizat fie ca "persoană matinală" (27%), "mai mult matinală decât nocturnă" (35%), "mai degrabă nocturnă decât matinală" (28%) sau "o persoană nocturnă" (9%). Din cele 10.500 de decese înregistrate, 2.127 au avut cauze cardio-vasculare în perioada de şase ani şi jumătate luată în calcul de studiu.

"E o problemă de sănătate publică care nu mai poate fi ignorată", a declarat Malcolm von Schantz, profesor de cronobiologie la universitatea Surrey, care atrage atenţia că "păsările de noapte" ar trebui să beneficieze de o mai mare flexibilitate la serviciu pentru a putea începe şi termina munca mai târziu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro