6 suplimente pe care le evită nutriționiștii

Poate interacționează cu alte medicamente sau pur și simplu nu au efectul dorit, dar există suplimente care sunt complet evitate de nutriționiști. Află ce vitamine ar trebui să preiei din alimentație, nu cu ajutorul pastilelor.
Deși poți avea tendința de a încerca o varietate de suplimente din dorința de a preveni problemele de sănătate, în unele cazuri nu este deloc util să apelezi tot timpul la pastile, în loc să-i oferi organismului nutrienți direct din alimentație.

 
Iată ce suplimente nu trebuie să se afle pe lista ta:

 
1. Biotina

Vrei să ai un păr lung și sănătos plus unghii rezistente? Suplimentele cu biotină nu sunt deloc remediul magic la care te aștepți. „În cazul biotinei, cu excepția situațiilor de deficiență severă, suplimentele nu vor funcționa. Acest nutrient este preluat mai eficient din alimentație și anume din migdale, cartofi dulci, spanac, semințe de floarea soarelui, ouă, somon, broccoli, lapte, brânză și iaurt”, explică dr. Ginger Hultin, nutriționist din Seattle.

 
2. Fierul

Ai decis singură să începi să iei suplimente pe bază de fier? Poate fi periculos. „Fierul sub formă de suplimente este prescris în cazul unor afecțiuni,  dar trebuie să fii prudentă dacă remarci efecte secundare cum ar fi durerile de stomac sau constipația.
Prea mult fier poate cauza hemocromatoza, manifestată prin palpitații, ciroză sau chiar cancer. Pentru a preveni riscurile este mai bine să-ți modifici meniul pentru a include cereale fortificate, stridii, fasole, ciocolată neagră, tofu, linte, spanac, carne de vită și de pui”
, potrivit dr. Hultin.

 
3. Drojdia de orez roșu

Dacă încerci să reduci nivelul de colesterol probabil că ai auzit de drojdia de orez roșu. „Deși există studii care au arătat potențialul acestui supliment de a diminua nivelul colesterolului, există și efecte secundare și nu trebuie luat decât sub supravegherea medicului. În niciun caz nu trebui luat simultan cu statinele, iar unele pastile cu drojdie de orez roșu au fost contaminate cu o substanță numită citrinină, care poate cauza insuficiență renală.
Aceste pastile nu sunt recomandate nici dacă ești însărcinată sau alăptezi”
, explică dr. Hultin.

 
4. Vitamina A

Deși are un rol important pentru fortificarea sistemului imunitar și a vederii, majoritatea persoanelor nu au o lipsă de vitamina A și nu ar trebui să ia suplimente. „Este ușor de obținut din alimentație dacă mănânci multe fructe și legume proaspete și alimente care sunt fortificate pentru a furniza doze suplimentare. Este o vitamină solubilă în grăsimi, așa că în cazul în care consumi mai multă va fi stocată de organism. Studiile realizate arată o corelație dintre riscul crescut de cancer și osteoporoză și suplimentarea cu vitamina A”, spune dr. Hultin.

 
5. Cromul, zincul, cuprul

Se regăsesc adesea în suplimentele cu multivitamine, dar nu ai nevoie decât de cantități reduse pe care le poți obține cu siguranță din meniul zilnic. „Nu sunt pierdute rapid de organism, așa că o cantitate redusă este suficientă.
Dacă iei doze suplimentare în fiecare zi pot apărea efecte secundare, în principal la nivelul creierului sau al densității osoase. De asemenea, aceste suplimente sunt asociate cu un risc crescut de demență. În absența unei deficiențe severe cauzate de o afecțiune gastrointestinală nu este indicat să iei astfel de pastile”
, recomandă dr. Hultin.

 
6. Vitamina C

Este atât de simplu să obții acest nutrient care stimulează imunitatea cu ajutorul dietei încât nu ai de ce să iei în considerare suplimentele. „Organismul nu stochează vitamina C, ceea ce înseamnă că dacă ai consumat mai mult decât necesarul zilnic, excesul va fi pur și simplu eliminat. În cazul suplimentelor pot apărea efecte adverse cum sunt greața, diareea, voma, durerile de cap și crampele abdominale.
Dacă vei consuma cel puțin 3 porții de fructe și legume pe zi cu siguranță vei obține necesarul de vitamina C. Poți alege căpșunile, broccoli, portocalele, ardeii grași, conopida sau roșiile”
, explică dr. Jenn LaVardera, nutriționist.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod