Cel mai bun energizant natural: Smoothie cu sfeclă roșie și morcovi
Sănătate · Medicina alternativa / 16.11.2017

Dacă vrei să ai mai multă energie în timpul zilei, poți să înlocuiești cafeaua de la micul dejun cu acest smoothie cu sfeclă roșie și morcovi. De ce este mai bun?

Un smoothie va avea o cantitate ridicată de fibre, deoarece se consumă legumele și fructele integral. În schimb, un suc fie el și presat la rece va conține doar zaharurile din legume/fructe, deoarece pulpa este îndepărtată, iar odată cu ea se duc și fibrele. De aceea, de cele mai multe ori este recomandat să consumi un smoothie în cazul în care acesta este realizat doar din ingrediente naturale și fără a exagera cu fructele. 

În schimb, sucurile din legume/fructe nu sunt recomandate pentru a fi consumate în cantități mari. De preferat este să faci un suc din multe verdețuri, castraveți, țelină, lămâie, ghimbir, măr verde în loc să folosești o mulțime de fructe. 

Pentru a prepara cel mai bun energizant natural ai nevoie de sfeclă roșie și morcovi. Din această combinație simplă se poate obține un smoothie care va fi avea foarte multă pulpă și este mai greu de băut sau îl poți strecura cu ajutorul unui tifon, astfe încât să îndepărtezi pulpa, obținând la final un suc de sfeclă și mocrovi. Însă, sucul va conține doar zahărul din aceste legume, iar pulpa care este foarte sănătoasă nu o vei consuma. 

De aceea, este de preferat să optezi pentru smoothie-uri atunci când vrei să consumi mai multe legume și verdețuri. Un smoothie va furniza corpului fibrele care sunt atât de important pentru digestie, pe lângă nutrienții esențiali din ingredientele folosite. 


Cum să faci cel mai bun smoothie cu sfeclă roșie și morcovi


Sfecla roşie reprezintă o sursă excelentă de vitamina B, folaţi, mangan şi potasiu. De asemenea, este o sursă bună de fibre, vitamina C, magneziu, fier, cupru şi fosfor.

Ai nevoie de:
- 1 sfert de sfeclă roșie crudă
-1/2 morcov
- 1 portocală
- 1 bucată mică de ghimbir
- 2 felii de lămâie
- 1 lingură cu semințe de floarea-soarelui crude (opțional)
- 1 lingură cu migdale (opțional și de preferat hidratate în apă câteva ore)
- apă, în funcție de consistența dorită.

Ca să prepari cel mai bun energizant natural trebuie doar să pui toate ingredientele în blender și să le mixezi până când obții un suc cremos. Este foarte important să ai un blender cu o putere mai mare, deoarece astfel va mixa totul foarte bine și vei obține o băutură cremoasă. 

Se consumă câte un pahar cu smoothie de sfeclă roșie și morcovi în fiecare zi, de preferat dimineața pentru că va conferi energie. Nu se lasă să stea la frigider, ci se bea de îndată ce l-ai mixat. 

Citeste in continuare

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro