Cât de periculoase sunt țigările electronice pentru sănătatea ta?

Cât de periculoase sunt țigările electronice pentru sănătatea ta?

Tot mai multe persoane care vor să renunțe la fumat aleg să înlocuiască țigările clasice cu cele electronice, pe care le consideră mai sănătoase.
Dincolo de cei care vor astfel să renunțe la fumat, sunt și oameni care încearcă direct țigări electronice, fără să fie fumători, doar pentru că este un obicei în trend. 

Iar printre aceștia se numără mulți adolescenți, potrivit unui raport efectuat în Statele Unite. În această țară, Agenția pentru Reglementarea Alimentelor și Medicamentelor (FDA) a transmis un avertisment asupra faptului că o generație întreagă de tineri devine dependentă de nicotină din cauza țigărilor electronice și ale celor de tip vipe. 

Ce sunt țigările electronice?

Țigările electronice sunt mici aparate care funcționează pe bază de baterii și care încălzesc un lichid ce conține de obicei nicotină, producând astfel vapori asemănători fumului de țigară. Chiar dacă unele țigări electronice arată precum țigările clasice, fumatul acestora este diferit de fumatul tradițional.
Țigările electronice încălzesc lichidul special, dar nu ard și nu produc fum. Această distincție este una importantă, pentru că cei care le folosesc nu sunt expuși gudronului, gazelor oxidante, monoxidului de carbon și altor toxine care se găsesc de obicei în fumul țigărilor convenționale.

Sunt țigările electronice mai sănătoase decât fumatul clasic?

Specialiștii sunt de părere că această variantă nu este neapărat mai sănătoasă. "Cele mai multe țigări electronice conține substanțe chimice cu efect toxic, precum propilen glicol sau glicerol", declară medicul internist și alergolog Tanya Elliott pentru womenshealthmag.com. La temperaturi ridicate, aceste substanțe se transformă în oxid de propilenă, o substanță suspectată că ar putea produce cancer în cazul oamenilor.

În cadrul unui studiu realizat în 2018, cercetătorii au analizat datele a două sondaje naționale efectuate în SUA, în care au fost incluse 70.000 de persoane, în perioada 2014 - 2016.
Aceștia au descoperit că folosirea zilnică a țigării electronice dublează riscul unei persoane de a suferi un atac de cord. Efectele pe termen lung ale țigărilor electronice nu sunt cunoscute pentru că aceste aparate sunt relativ recente și nu sunt suficiente date pentru a fi studiate pe termen lung.

Țigările electronice afectează inima

În afara substanțelor periculoase pe care le conține, lichidul folosit pentru țigările electronice conține de obicei și nicotină. Nicotina dă dependență și este consdierată ca fiind nocivă pentru sănătate. Printre efectele sale nocive se numără scăderea fertilității, apariția bolilor cardiovasculare și scăderea imunității. 

De asemenea, medicii avertizează că folosirea țigărilor electronice este o practică relativ nouă, ceea ce înseamnă să efectele negative asupra sănătății se pot manifesta după mulți ani. 

Te ajută țigările electronice să renunți la fumat?

Unul dintre "beneficiile" pentru care sunt promovate țigările electronice este acela că îi ajută pe oameni să renunțe la fumat. Dar este dificil de spus dacă este cea mai bună metodă de a scăpa de acest viciu.
Potrivit specialiștilor citați de womenshealthmag.com, nu există studii care să susțină faptul că țigările electronice sunt eficiente pentru a scăpa de fumat. "Pentru unii oameni funcționează, dar cei mulți ajung să fie utilizatori duali, care folosesc atât țigările electronice, cât și țigările obișnuite", declară medicul.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod