9 obiceiuri care previn artrita

Există peste 100 de tipuri de artrită, iar simptomele problematice te pot împiedica să-ți desfășori activitatea în ritmul obișnuit. Află ce poți face pentru a-ți proteja încheieturile și a preveni artrita.
Peste 25% dintre adulți se confruntă cu artrita și nu este vorba despre o singură afecțiune, ci se ramifică în peste 100 de subtipuri care afectează încheieturile, provoacă dureri, amorțeală și umflături. Guta, fibromialgia, lupusul și osteoartrita sunt numai câteva dintre posibilitățile de diagnostic. Există, însă, modalități eficiente pentru a preveni artrita sau pentru a diminua gravitatea simptomelor în cazul în care ai deja această afecțiune.

 
Iată cum trebuie să procedezi pentru a reduce riscurile pentru articulații:

 
1. Ține greutatea sub control

Alege un meniu variat și fii activ pentru a preveni acumularea kilogramelor în plus. „Evită să devii supraponderal pentru că vei crește presiunea asupra articulațiilor, în special la nivelul șoldurilor și genunchilor”, spune dr.
Robert Goldfien, specialist reumatolog din Richmond. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că obezitatea crește de 4 ori riscul de osteoartrită, față de o greutate normală.

 
2. Bea ceai verde

Este cald, reconfortant și face bine și încheieturilor. În cadrul unei analize detaliate a efectului alimentelor pentru diminuarea simptomelor artritei, ceaiul verde a obținut un scor foarte bun datorită cantității ridicate de antioxidanți. Protejează oasele și încheieturile, fiind băutura ideală pentru momentele în care ai nevoie de energie.

 
3. Bea bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu nu este util numai pentru rețete, ci s-a constatat că o doză zilnică de bicarbonat și apă poate combate afecțiunile pe fond inflamator. Acest mix stimulează activitatea celulelor care luptă împotriva inflamațiilor, stopând durerea și prevenind infecțiile.
„Efectul este vizibil la nivelul rinichilor, splinei și în circulația periferică a sângelui”, spune dr. Paul O’Connor, reumatolog.

 
4. Fă o pauză de stretching

Mișcările repetitive cum ar fi tastatul pot exacerba simptomele artritei. Vei avea nevoie de o pauză pentru stretching, mai ales dacă lucrezi în departamentul IT. „Acest interval este absolut necesar pentru a preveni acumularea tensiunii în organism și pentru a îmbunătăți productivitatea, care va scădea dacă durerile se accentuează”, spune dr. Goldfien.

 
5. Aleargă din când în când

Poate că ai auzit ideea că nu ar trebui să alergi pentru că-ți face rău la genunchi, dar nu este deloc adevărat. Potrivit specialiștilor, alergatul reduce semnificativ riscul de osteoartrită. Chiar dacă alergi pe asfalt, încheieturile nu vor avea de suferit, probabil din cauză că efectul de reducere a greutății este mult mai important.

 
6. Fii bine dispus

Este foarte util să ai o abordare optimistă dacă vrei să previi apariția simptomelor specifice artritei. „Studiile realizate au arătat că o gândire pozitivă reduce intensitatea durerii și poate chiar stopa agravarea inflamațiilor din organism”, spune dr.
Goldfien.

 
7. Mănâncă mai mult pește

Cercetările din 2017 asupra artritei reumatoide au arătat că persoanele care consumă pește de 3 ori pe săptămână au probleme mult mai rar cu durerile, față de cele care evită complet peștele. Acizii grași de tip Omega-3 din componența peștelui gras au un puternic efect antiinflamator și reduc rapid manifestările artritei. Consumă și tu somon, sardine, hering, ton sau macrou.

 
8. Alege scările

Când te dor încheieturile primul impuls ar putea fi să te îndrepți spre lift, dar dacă vei rămâne activ îți vei reveni mai repede. „Alege scările de fiecare dată când vezi un lift și îți vei crea o rutină sănătoasă pentru a combate artrita”, potrivit dr. Victor Romano, chirurg ortoped.

 
9. Transformă-ți meniul într-un curcubeu

Indiferent dacă ai deja artrită sau încerci să o previi este foarte util să respecți o dietă antiinflamatoare. „Zahărul și alimentele procesate favorizează inflamațiile de la nivelul încheieturilor.
Dieta mediteraneană este cea mai potrivită pentru a combate artrita reumatoidă, reducând riscurile cu până la 25%”
, spune dr. Romano.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod