Aceste 5 alimente curăță ficatul de toxine

Ficatul are o muncă grea dacă ne gândim la alimentația procesată și plină de aditivi pe care o consumăm, dar și la poluarea din aer. Consumă aceste alimente care curăță ficatul de toxine!
Ficatul este organul care procesează absolut orice intră în organismul nostru. De aceea, are nevoie de alimentele care îi conferă protecţie şi îl ajută să funcţioneze corect. 


5 alimente care curăță ficatul de toxine


1. Usturoiul

Este un aliment care nu trebuie să lipsească din alimentaţia ta, deoarece aduce o mulţime de beneficii pentru corp. Usturoiul conţine mult seleniu care potenţează efectele antioxidanţilor şi stimulează procesul de detoxifiere. De asemenea, o altă substanţă care se regăseşte în usturoi se numeşte arginină şi este un aminoacid care relaxează vasele sanguine şi reduce tensiunea arterială, protejând astfel ficatul şi inima de boli.
La toate aceste beneficii se mai adaugă cele aduse de vitaminele B6 şi C, care au un efect protector asupra ficatului.


2. Legumele cu frunze verzi

Toate legumele cu frunze verzi aduc o mulțime de beneficii pentru sănătatea corpului și în special pentru ficat. De aceea este foarte important să consumi zilnic legume cu frunze verzi: spanac, pătrunjel, rucola, broccoli, frunze de sfeclă roșie, mărar, varză, conopidă, varză de Bruxelles. S-a dovedit că toate aceste legume protejează ficatul, favorizând eliminarea metalelor grele, a substanțelor chimice și a pesticidelor din corp.
Broccoli, conopida, varza de Bruxelles și alte legume crucifere ajută ficatul să producă enzimele necesare pentru detoxifierea corpului.


3. Sfecla roșie

Este una dintre cele mai importante legume cu efecte spectaculoase asupra ficatului. Ea curăță în mod natural sângele, ajutând astfel ficatul să funcționeze perfect și să producă nutrienții necesari pentru sănătatea corpului. Consumă sfecla în stare crudă sau fiartă, stropită cu oțet și amestecată cu hrean răzuit, sare și piper. Dacă preferi sfecla crudă, ea merge de minune în salată alături de ceapa roșie și frunzele de pătrunjel. 


4. Turmericul

Ingredientul care face minuni este curcumina care se regăsește din abundență în turmeric. Această substanță a fost îndelung studiată și s-a demonstrat că este un puternic antioxidant și antiinflamator.
De asemenea, curcumina îmbunătățește funcțiile vezicii biliare, ajutând ficatul să elimine mai eficient toxinele. Trebuie să incluzi turmericul în alimnetația zilnică, deoarece curcumina regenerează celulele ficatului, împiedicând toxinele și alcoolul să se transforme în compuși periculoși care afectează ficatul. 


5. Grepfrutul

Acest fruct are un conținut ridicat de vitamina C și glutation, substanță care este produsă în mod natural de către ficat. Glutationul este important pentru că ajută la regenerarea celulelor și stimulează ficatul să producă enzimele necesare pentru detoxifiere. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod