vin

Un pahar nu-i bai! Alcoolul băut cu măsură previne demența

Persoanele care consumă alcool cu moderaţie sunt mai puţin afectate de demenţă senilă în comparaţie cu persoanele abstinente, arată un studiu recent.

Asta nu înseamnă că trebuie să bei neapărat măcar un pahar de alcool în fiecare zi, ci mai degrabă că nu merită să pui mare preț pe abstinență, arată autorii studiului; între a nu bea deloc și a bea cu măsură alcool se pare că a doua variantă ajută mai mult la prevenirea demenței.

Studiul publicat în revista medicală BMJ a fost definitivat după mai multe cercetări realizate în urma monitorizării a 9.087 de funcţionari din Marea Britanie născuţi între anii 1930 şi 1950.

Voluntarii care declarau că nu au băut niciodată alcool între vârstele de 30 şi 50 de ani au prezentat în final un risc cu 47% mai mare de a fi afectaţi de această maladie în raport cu aceia care consumau alcool respectând limitele recomandate (1-14 unităţi de alcool pe săptămână).

Cei care beau alcool peste limita recomandată prezentau un risc şi mai mare de a suferi de această pierdere a capacităţilor cognitive, relatează publicația The Economic Times.

Studiul, bazat pe observaţie statistică, nu a stabilit însă o legătură cauză-efect în această privință. "În niciun caz, rezultatele observate la abstinenţi nu trebuie să încurajeze persoanele care nu consumă alcool să înceapă să bea alcool", a afirmat Severine Sabia, de la Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale (INSERM) din Paris, principalul autor al cercetării.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod