Cosmopolis va avea propriul strip mall

Opus Land Development va deschide pentru comunitatea de locatari din compexul rezidențial Cosmopolis şi nu numai, un centru comercial destinat cumpărăturilor şi petrecerii timpului liber, la finalul lunii noiembrie. Cosmopolis Plaza va avea o suprafaţă de 10.000 mp, în urma unei investiții de 2,2 milioane de euro. Bugetul a fost alocat amenajării terenului și construcției, dotării spațiului cu echipamentele și utilitățile necesare, proces care a durat un an.

Cosmopolis Plaza va avea ca principală ancoră, un supermarket Carrefour, cu o suprafață închiriabilă de 950 mp.

Alte nume cunoscute care vor fi prezente în Cosmpolis: Inmedio, un petshop VET Life, un magazin Ocean Fish şi pizzeria Domino’s. Suprafața totală închiriabilă a centrului comercial va fi de 4.100 mp. Gândit ca un spaţiu destinat petrecerii timpului liber, Cosmopolis Plaza va mai pune la dispoziţia consumatorilor restaurante, cafenele, un loc de joacă pentru copii, un salon de înfrumuseţare.

Vom deschide centrul comercial pentru a oferi încă o facilitate locuitorilor complexului rezidențial. Din momentul în care am început dezvoltatrea Cosmopolis, am ştiut cât de mult îi ajută pe oameni să găsească tot ce au nevoie chiar în apropierea locuinţei.
Credem cu tărie în lucrurile care dau valoare proiectului nostru și prin faptul că punem la dispoziție atât de multe facilități în apropierea casei, le dăm oamenilor posibilitatea să economisească timp. De acum rezidenții Cosmopolis, cei mai mulți familii tinere, ocupate cu creșterea copiilor, au această oportunitate și își pot face cumpărăturile sau petrece timpul liber aproape de casă. Un alt lucru foarte important pe care l-am luat în considerare când am pornit să schițăm planurile pentru acest strip mall, a fost să dăm posibilitatea antreprenorilor care sunt și rezidenți să își dezvolte afacerile, indiferent de mărime.
Astfel, Cosmopolis Plaza găzduiește pe lângă ancorele principale şi afaceri mai mici, dezvoltate chiar de rezidenții noștrii, și ne mândrim cu acest lucru.
”, a declarat Ahmet Buyukhanli, CEO OPUS LAND DEVELOPMENT.

Printre afacerile mai mici, dezvoltate de antreprenorii care locuiesc în complexul rezidențial Cosmopolis se numără: un salon de infrumusețare, un magazin de produse bio, unul de produse pentru copii, o florărie, o patiserie, o măcelărie şi un magazin de cafea şi dulciuri. Toate acestea completează facilităţile deja existente: locurile de joacă pentru copii, cele șapte piscine exterioare, plaja amenajată de pe malul lacului, terenurile de tenis şi de baschet, serviciul de transport către staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu şi serviciul de pază permanentă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod