Săptămâna marii finale Ferma - Un nou început!

În ediția de astăzi, familiile concurenților intră în fermă, iar duelul pentru rolul de fermier șef este cu eliminare
Șase concurenți luptă săptămâna aceasta pentru titlul de fermierul anului și premiul în valoare de 50.000 mii euro. După aproape trei luni de muncit de dimineata până seara, pe cei șase îi despart doar 3 zile de marea finală! Diana Belbiță, Otniela Sandu, Cătălin Moroșanu, Cătălin Zmărăndescu, Florin Pastramă și Marius Crăciun sunt semifinaliștii show-ului, iar în această seară vor avea parte de mare surpriză: familiile lor vin în vizită, iar pentru mulți dintre ei va fi o revedere plină de emoții.

Duelul pentru rolul de fermier șef va fi, de data aceasta, unul încărcat de semnificații, pentru că susținători vor fi chiar membrii familiei concurenților.
Cine vor fi cei doi care se duelează pentru șefia în fermă? Pe cine a lăsat Ioana Filimon în scrisoarea sa: face alegerea previzibilă sau îi va surprinde pe toți? Tensiunea va fi cu atât mai mare, cu cât duelul din această seară este cu eliminare!

În aceasta seară, de la 21:30, telespectatorii vor afla ce părere are mama lui Pastramă despre Brigitte, cum a fost revederea lui Zmărăndescu cu Matilda, dar și cine va fi concurentul eliminat.

Ferma - Un nou început!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod