Cum să alini colicii bebeluşului

Dacă micuţul tău nu răspunde la niciuna din tehnicile tale de calmare, este posibil să aibă colici. Dar nu te îngrijora!
Îţi oferim sfaturi care să te ajute să-ţi calmezi bebeluşul şi poate să ai parte de linişte în casă!

E normal ca bebeluşii sub 3 luni să aibă perioade de nelinişte, în special între 6 p.m. şi miezul nopţii. Dacă tehnicile preferate, precum hrănirea, schimbarea scutecelor, înfăşarea şi legănarea, nu opresc plânsul bebeluşului, atunci micuţul tău este posibil să fie printre cei 20% dintre bebeluşii care au colici.

Cauzele colicilor la bebeluşi

Dacă bebeluşul are colici, sau plânge excesiv, vei începe să observi acest lucru între a doua şi a şasea săptămână de viaţă. Plânsul bebeluşului va creşte în intensitate – în loc să se oprească – pe măsură ce trece ziua şi probabil va avea gaze şi îşi va întinde şi strânge picioarele.
 

Medicii nu cunosc cu exactitate cauzele colicilor la bebeluşi, dar iată câţiva factori posibili:
• Sistem nervos imatur
• Dificultăţi în auto-liniştire
• O problemă medicală, cum ar fi hernia
• Ceva din alimentaţia ta l-a deranjat la stomac (dacă alăptezi)

Liniştirea bebeluşului care plânge

Poate cel mai supărător lucru la un bebeluş cu colici este faptul că nimic nu pare să îl liniştească. Dar acest lucru nu înseamnă că nu poţi încerca! Iată câteva tactici care pot alina colicii bebeluşului.
 

Legănarea

Legănarea sau aşezarea bebeluşului în leagăn cu puţin zgomot alb – cum ar fi un aspirator sau uscător de păr – în fundal poate ajuta uneori, deoarece mişcarea constantă poate fi liniştitoare.  

Plimbarea în cărucior

La fel ca legănarea, această mişcare este liniştitoare şi apropierea de tine poate de asemenea să îl ajute să se simtă mai bine.

Înfăşarea

Înfăşoară bebeluşul într-o pătură largă, subţire. Îl va ajuta să se încălzească şi să se simtă bine şi în siguranţă.

Suzeta

Nu ajută întotdeauna, dar pentru unii bebeluşi, suptul este liniştitor.

Masajul pe spate

Aşază bebeluşul pe burtică pe genunchii tăi şi masează-i uşor spatele cu degetele, eliberând astfel presiunea din stomac.

Grijă la alimentaţia ta

Dacă alăptezi, anumite alimente pe care le consumi ar putea să-i creeze bebeluşului un disconfort. Lactatele, cafeina, varza şi ceapa sunt posibili vinovaţi, de aceea încearcă să îi eviţi pe rând, o perioadă de câteva zile, pentru a vedea care dintre aceste produse sunt adevăraţii vinovaţi.

Nu-ţi pierde speranţa!

Poate nu crezi acum, dar colicii bebeluşului nu ţin pentru totdeauna. Până la vârsta de 4 luni, probabil colicii vor trece – şi veţi fi cu toţii mai fericiţi!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod