9 alimente bogate în colagen care îți revitalizează pielea

Îți dorești un ten luminos, fără riduri și cicatrici? Alege un meniu care conține alimente bogate în colagen, iar pielea ta va arăta din ce în ce mai bine. Nu vei mai avea nevoie de fond de ten sau concealer la fel de des!
Deși foarte multe femei încearcă să identifice o rutină de îngrijire care întinerește pielea, de multe ori uită de impactul dietei alese. În locul cremelor, serurilor, măștilor și suplimentelor  cu prețuri ridicate este util să analizezi și ce mănânci în fiecare zi. Dacă alegi mai des alimente bogate în colagen vei putea face economii în ceea ce privește tratamentele de la spa, cremele sau loțiunile hidratante, fără să sacrifici aspectul pieli tale. Ceea ce consumi poate avea un efect la fel de util precum cremele sau suplimentele cu substanțe izolate. 
Un meniu adecvat va stimula producția de colagen a organismului, întârziind apariția semnelor trecerii timpului pe chipul tău. „Colagenul este o proteină prezentă la nivelul pielii, oaselor și țesuturilor. Are un rol esențial pentru sănătatea articulațiilor și menținerea elasticității pielii.
Pe măsură ce înaintezi în vârstă corpul tău va produce mai puțin colagen, dar ritmul în care pierzi această proteină depinde foarte mult de stilul de viață”
, explică dr. Marisa Moore, nutriționist.

 
Iată care sunt principalele alimente bogate în colagen care îți protejează frumusețea:

 
1. Peștele gras cu piele

Data viitoare când alegi să mănânci somon sau macrou nu uita să savurezi și pielea. Peștele este o sursă excelentă de aminoacizi care favorizează producția de colagen. Te-ai întrebat vreodată de ce pielea peștelui este atât de netedă după ce îndepărtezi solzii? Pielea conține colagen de tip 1, care reprezintă majoritatea colagenului din pielea oamenilor.

 
2. Ardeiul gras roșu

„Vitamina C este unul dintre principalii nutrienți care cresc sinteza de colagen, iar ardeii grași roșii sunt alimentul ideal pentru a obține o doză ridicată”, spune dr. Moore.
Prepară cât mai des salată cu ardei crocant sau adaugă-l la sandvișuri.

 
3. Roșiile

Roșiile, mai ales cele uscate, conțin multă vitamina C de care corpul are nevoie pentru a putea produce colagen. De asemenea, roșiile conțin licopen, antioxidantul care protejează pielea de efectele nocive ale razelor solare și previne deteriorarea colagenului. Adaugă cât mai des roșii uscate la salate, paste sau ca topping pentru pizza. Nu uita nici de roșiile cherry care sunt o gustare ușor de transportat.

 
4. Zeama de oase

Este una dintre cele mai populare surse de colagen. O poți prepara chiar tu folosind oase de pui sau de vită pentru a obține o doză importantă de nutrienți, dar trebuie să ai mai multe ore la dispoziție. Dacă nu poți rezerva atât de mult timp preparării, poți lua de la magazin zeamă de oase, dar evită variantele cu mult sodiu sau conservanți.

 
5. Fructele de pădure

Murele, zmeura, afinele și căpșunile îți oferă doze ridicate de vitamina C care fac minuni pentru piele. În plus, conțin acid elagic, care luptă eficient împotriva degradării la nivel celular cauzată de razele ultraviolete.

 
6. Carnea de vită

Dacă îți plac burgerii sau friptura suculentă de vită, să știi că vei obține și mult zinc în timp ce savurezi gustul special. „Zincul stimulează producția de colagen, iar carnea de vită conține cei 3 aminoacizi care formează colagenul: glicina, prolina și hidroxiprolina”, potrivit dr.
Moore.

 
7. Portocalele

O portocală medie conține 70mg de vitamina C. Este o gustare ideală pentru femeile care vor să aibă un ten întinerit, având în vedere faptul că necesarul zilnic este de 75mg.

 
8. Ouăle

Nu contează dacă îți plac fierte, sub formă de omletă sau dacă preferi ouăle ochiuri. Important este să consumi gălbenușul pentru că vei obține colagenul esențial pentru frumusețea tenului și a părului. De asemenea, ouăle conțin aminoacizii necesari pentru producția suplimentară de colagen.

 
9. Stridiile

Dacă le considerai un răsfăț ocazional, este posibil să te răzgândești după ce te convingi că elimină ridurile. „Stridiile sunt o sursă excelentă de cupru, un mineral cu rol de bază în cadrul producției de colagen”, spune dr. Moore.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod