Cele mai tari costumații de Halloween: 30 de idei mortale

Halloween 2019 e tot mai aproape, iar unii au început deja pregătirile. Aceste câteva costumații ieșite din comun atrag cu siguranță atenția în noaptea de Halloween!
Halloween 2019 are loc pe 31 octombrie, iar în Statele Unite pregătirile sunt în toi. Numele sărbătorii, Halloween, provine de la abrevierea pentru "All Hallows' Evening".

Sărbătoarea de origine celtică a fost preluată de multe țări din lumea occidentală şi nu numai, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico şi Regatul Unit, precum și în unele părţi ale Australiei şi Noua Zeelandă.

Halloween-ul se celebrează în noaptea de 31 octombrie, precedând sărbătoarea creştină Ziua tuturor sfinţilor de pe 1 noiembrie.


În America de Nord şi Canada, Halloween îşi menţine cel mai înalt nivel de popularitate. În fiecare an, 65% dintre americani îşi decorează casele şi birourile pentru această sărbătoare. Procentul este depăşit doar de decoraţiunile făcute cu ocazia Crăciunului. Totodată, Halloween este sărbătoarea în care sunt vândute cele mai multe bomboane şi este a doua sărbătoare după Crăciun ca volum al vânzărilor globale.

Obiceiurile specifice de Halloween includ sculptarea dovlecilor, luminaţi cu ajutorul unor felinare și folosiţi la decorarea caselor şi grădinilor şi ca lanterne, dar şi costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază.
Copiii cu cele mai ciudate costume colidă din casă în casă şi sunt răsplătiți cu dulciuri.

Mulți americani au început pregătirile pentru noaptea cea mare și promit că vor avea cele mai tari costumații de Halloween 2019. Iată câteva idei mortale, prezentate de Bored Panda - e ceva de groază!
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod