Ce fac oamenii când se plictisesc în carantină. Cele mai amuzante și trăsnite idei

Pentru cei mai mulți oameni autoizolarea este un chin. Este imposibil să nu te plictisești, iar cei care se plictisesc au de obicei idei multe și trăsnite. Cu toate acestea, mai bine plictisit decât bolnav.
După ce au văzut cam tot ce se putea vedea în materie de filme și seriale, după citit, croșetat, jucat cu copiii, lucrat, gătit și multe altele pe care le faci când ești închis în casă, vrei să ieși puțin din rutină.

Unii oameni chiar au reușit, deși metodele lor nu sunt tocmai... normale. De la hrănit porumbeii care apar la televizor (da, se pare că cineva a încercat și asta), până la transformarea vasului de toaletă într-un personaj amuzant, oamenii fac de toate zilele acestea.
Și pentru că mulți dintre ei își postează realizările pe rețelele de socializare astfel de imagini devin rapid virale. Partea bună este că ne ajută și pe noi, toți ceilalți care stăm în case, să zâmbim sau chiar să râdem în hohote.

Pentru că am făcut cu toții o obsesie pentru hârtia igienică în timpul acestei pandemii, nu este de mirare că oamenii fac tot felul de lucruri creative cu sulurile colecționate cu mari bătăi de cap. De exemplu, provocarea de a jongla cu sulul de hârtie a ajuns o pasiune în rândul fotbaliștilor celebri și al oamenilor de rând.
Alții și-au făcut castele și cazemate din baxurile de hârtie. 

Chiar dacă este o perioadă dificilă și ne plictisim cu toții în izolare, este bine totuși că găsim puterea de a face haz de necaz.
 
Foto: boredpanda.com 

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
26 Martie 2020
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod