Cum arată acum fetele Bond: 28 de femei frumoase care l-au sedus pe cel mai atrăgător spion

Multe dintre actrițele care au jucat în seria Bond au devenit celebre după aceste roluri. Iată cum arată azi femeile superbe care l-au sedus pe agentul 007!
Bond, James Bond, tipul seducător și invincibil care cade mereu în picioare a fost mereu înconjurat de femei. Fără ele, filmele din seria Bond n-ar fi avut același impact; fie că i-au vrut binele, fie că au încercat să-i vină de hac, femeile care "au roit" în jurul celui mai atrăgător spion au dat culoare, au creat intrigă și i-au îngreunat sau i-au complicat acestuia misiunile pline de suspans. Fetele Bond au contribuit la succesul acestor producții, dar au și profitat din plin de pe urma popularității lui Bond, multe dintre ele devenind celebre după aceste roluri.

În 2002, fosta fată Bond Maryam d’Abo și regizorul John Watkin au realizat un film, intitulat "Bond Girls Are Forever", un omagiu adus tuturor femeilor care au jucat în seria Bond.
Bright Side ni le prezintă acum pe actrițele din aceste filme de succes, așa cum erau atunci și cum sunt astăzi. De la legendara și irezistibila Ursula Andress până la Bérénice Marlohe, iată-le pe cele care i-au creat lui Bond aura de cel mai sexy spion.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod