Eurovision 2015. De ce a câştigat Voltaj şi de ce a pierdut Luminiţa Anghel?



Trupa Voltaj şi cei de la TVR au fost atacaţi şi de Oana Roman, care se aştepta ca Luminiţa Anghel să câştige finala naţională şi să reprezinte România la Viena. „Luminiţa Anghel nu pleacă să reprezinte România la Eurovision, pentru că în România de prea multe ori cel mai bun pierde! Am învăţat de la tata că aici, la noi, dacă înveţi de nota 10, asta nu înseamnă şi că vei primi nota 10! Ne place mediocritatea şi votăm orbeşte piesa pe care o ştim de la radio! Mergem în Europa cu un mesaj care nu e bun deloc, acela că pleacă oamenii să muncească afară, pentru că aici mor de foame! Ăsta e mesajul şi cred că puteam să mergem acolo cu ceva mai bun, mai optimist, mai curat, mai de valoare! Atâta putem şi cu asta defilăm! Vom vedea rezultatele acolo, sper să nu am dreptate, ca să nu ne facem iar de râs să ajungem pe locurile din coadă“, a scris Oana Roman pe pagina ei de Facebook.

Şi Răzvan Ciobanu, un alt susţinător al Luminiţei Anghel, i-a atacat pe cei de la Voltaj, afirmând că aceştia nu au cântat melodia pe care o vor interpreta pe scena din Viena.
„Cei de la Voltaj s-au îmbrăcat corespunzător. Ei au o imagine curată. Dacă rămân în linia asta este totul ok pentru ei şi la Viena. Nu înţeleg de ce s-a votat o piesă care se cântă în româneşte. Nu ştiu cum va suna în engleză. Ei trebuiau să cânte acum în engleză, să vedem dacă îi votăm sau nu. S-ar putea ca vocea lui să fie o porcărie în engleză“, a spus celebrul designer.

Ceea ce Răzvan Ciobanu nu ştie însă este faptul că, înainte de finală, trupa Voltaj a postat pe internet şi varianta în limba engleză a piesei „De la capăt“, melodia având titlul „All over again“. Cu toate că există o variantă în engleză şi una în română a piesei, băieţii de la Voltaj nu s-au decis pe care o vor cânta în Austria, ba mai mult decât atât, acum spun că este posibil ca piesa să fie cântată şi în română şi în engleză.
„Există o variantă de a cânta în limba română şi în engleză un refren..., iar, pe ecran, să titrăm în limba engleză textul din română, care se derulează odată cu imaginile. Rămâne să vedem“, a spus Călin Goia.

Jurnaliştii de la WOWbiz notează că în finala de la Craiova au avut loc mai multe momente ciudate. În primul rând, cei de la Voltaj nu au fost lăsaţi să urce pe scenă şi să facă show-ul pe care îl aveau pregătit şi au trebuit să improvizeze puţin, pe motiv că scena este prea mică. Probleme cu show-ul pregătit a avut şi Luminiţa Anghel, care a trebuit de asemenea să improvizeze, deoarece o altă finalistă, Cristina Vasiu, avea pregătit un spectacol asemănător cu al ei. Cea mai mare ciudăţenie care li s-a părut celor de la WOWbiz a fost însă că Ovi, membru în juriul Eurovision România, a schimbat, cu doar cinci minute înainte de final, notele pe care urma să le acorde artiştilor.

Contactat de cei de la WOWbiz, Horia Moculescu a spus că şi el se aştepta ca băieţii de la Voltaj să câştige finala naţională.
„Era normal să câştige Voltaj, pentru că piesa lor a fost intens difuzată. Cred că a contat mesajul, iar cel al piesei lor e important pentru noi. Nu ştiu însă dacă o să fie de interes pentru europeni. Trebuia să avem un mesaj internaţional ca să câştigăm. În rest, show-ul a fost bun. Le urez succes celor de la Voltaj şi le voi ţine pumnii“, a spus Moculescu.

Pe lângă controversele legate de modul în care au câştigat finala de la Craiova, cei de la Voltaj sunt acum acuzaţi şi de plagiat. Jurnaliştii de la Libertatea notează că piesa „De la capăt“ seamănă foarte mult cu melodia „I could sing of your love forever“, interpretată de Delirious.

10 Martie 2015
 

Comentarii (43)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • antoea pe 16 Mar 2015, 16:17
    eurovision

    Deja cred ca modalitatea de organizarea a eurovizionului este demodata ar trebui mai degra grammy europene si contest pentru talente/melodiile europenilor de peste to participand cu cretiile proprii personale pentru cariera lor personal si nu pentru eurovision ca deja sunt europenii participanti iar pentru ca sunt finantati national si nu din fonduri europene scuze pare ciudat apoi zic ca ne dau fonduri europene pentru investitii nationale...poate din abonamentele la televiziuni si bilete este altceva dra din bugete publice nationale cred ca nu este folos niciuneia si nu face decat sa ne mentina separat poate s-a depasit momentul cand aveam nevoie de eurovision sa fim ma uniti acum se fac topuri europene audiente euopene si ar trebui sa castige artisti separat premii europene in functie de succesul lor european nu in sistem de festival vechi pe tema de europa, nu e echipa de fotbal si nici alt spor si siacelea au cluburi private...

    0
    0

  • ant pe 11 Mar 2015, 21:26
    eurovision

    1Voltaj,2OvidiuAnton,3Save us,4LuminitaA. 5SecretPlace top 5... desi si cele doua melodii de pe 2 si 3 mi-au placut cam la fel cu De la capat, melodia castigatoare este una"frumoasa" si inafara mesajului transmis, adica inafara subiectului atasat cu situatia unor romani...adica poate avea acelasi efect atasata si la alta problema...melodia si mesajul poate de curaj/incurajare poate fi interpretat si in alte cazuri/tipuri de probleme reuseste sa nu fie stirct la subiectul mediatizat si sa poata fi placuta ca melodie si fara sa uzeze de situatia respectiva...

    0
    1

  • Alexandru pe 11 Mar 2015, 21:20
    Titlul articolului e prost!

    Din capul locului se sugereaza ca Voltaj nu ar merita si Luminita da. Voltaj a fost cea mai buna si ca prezenta si ca mesaj si mai ales ca piesa. Nu trebuie sa ne duceam la Viena cu melodii cu barba ca tanti sau nenea Conchita ca sa ne placa Europa. Trebuie sa ne ducem cu ceva specific noua. Voltaj are si mesaj si si o minunata melodie. Mult succes Voltaj si felicitari, pe noi ne-ai cucerit !

    1
    1

  • gabyta pe 11 Mar 2015, 21:15
    din nou ne dam cu bata in cap ca PROSTII

    superba piesa LUMINITEI.....VOLTAJ....esti ...penibil cu piesa aia, care fie vorba intre noi , a fost votata de cei plecati afara care ii doare IN COT DE NOI CEI CE NE CHINUIM AICI SA TRAIM ,,,asa ca..,..sincer....ma asteptam la VOLTAJ la ceva mai de calitate nu ...comert si ATAT!!!!

    1
    1

  • Melomana pe 11 Mar 2015, 08:28
    Eurovizionul

    In fine, am ascultat si eu o piesa ”neurlata”. Poate din acest punct de vedere n-o sa avem sanse la Eurovizion, ca asa-i moda, sa cucerim prin calitati vocale si nu cu o melodie usor de fredonat, sensibila, cu versuri care sa emotioneze, asa cum este a celor de la Voltaj. O apreciez mult pe Luminita Anghel, a avut o piesa buna, dar in seara concursului nu stiu ce a patit, dar a avut multe ”rateuri” Nu inteleg ce mare notorietate in domeniul muzicii este Oana Roman, ca pina acum eu n-am auzit de cit pe aceea ca ”este fiica lui tata” , iar ea nu uita sa mentioneze acest lucru de fiecare data.

    4
    0

  • Cristina pe 11 Mar 2015, 02:34
    Nicio sansa cu piesa asta de a ne califica macar!

    Piesa o fi ea draguta (desi mie mi s-a luat de ea de cand o tot aud!), cu mesaj, dar nu e de Eurovision! E o miorlaiala ingrozitoare! Mesajul, daca mai e si in romana, nu e inteles! Ideea cu copiii nefericiti nu cred ca ne face cinste, si-asa Occidentul ne stie ca pe niste cai breji in privinta asta! Eurovisionul nu e concurs de caritate, nici macar de muzica nu mai e! Nici Luminita n-a avut o piesa extraordinara, dar tot era mai potrivita! Macar ne asiguram un loc in finala, asa, cu piesa de la Voltaj nu vom trece de prima proba, o sa vedeti! E un dezastru! Cine a ales-o? Un public tinar si habarnist in ale Eurovisionului si un juriu favorizant pe fata! Eu chiar ma bucur sa nu trecem, as vrea sa iesim pe ultimul loc, sa ne mai saturam odata de alegeri proaste! Ati uitat cand Holograf a iesit pe ultimul loc in anii '90?!!

    5
    1

  • ilea pe 11 Mar 2015, 00:18
    LUMINITA ANGHEL

    eu nu pot sa inteleg de ce Luminita Anghel e impotriva formatiei VOLTAJ ? Formatia VOLTAJ,a avut o piesa foarte buna, Publicul are dreptul sa voteze ce melodie vrea. Se pare ca Luminia Anghel e abonata la scandaluri. Daca nu e scandalul cu Mariuca, e cu eurovision, De ce nu vrea sa inteleaga Luminita Anghel ca nu are piese bune si ca publicul are ultimul cuvant . 50% voteaza publicul, si 50% juriul de specialitate. Nu exista an la acest concurs sa nu existe scandal !!!! Cat timp o sa mai fie scandal ???? Vreau ca Luminita Anghel sa vina la Maruta si sa clarifice scandalul !!!!

    3
    3

  • Vasile pe 10 Mar 2015, 22:29
    Eurovizion

    Frumoasa piesa pentru ascultat in tara ,dar atit ,vom face puncte din Moldova si Spania iar in finala nu cred ca vom intra.De data asta am avut de unde alege un cistigator ,dar nu Voltaj ,TVR se face iar de ris.Rusine.Piesa trebuia descalificata pentru ca i s-a facut promovare muribunda de anul trecut.

    5
    1

  • tafandache pe 10 Mar 2015, 21:44
    Ca sa castigi Eurovizionul trebuie sa fii parte dintr-o gasca - nordica, ex-sovietica, ex-yugoslava sau daca ai fff multi banil. Nue e cazul sa sperati

    Daca maimutoii aia au zis ca piesa aia seamana cu Voltaj ar trebui sa se verifice temeinic de dopuri in urechi. NU ARE NICI O TREABA! Piesa este SUPERBA. Daca dobitocii din vest nu o inteleg e treaba lor. treaba noastra era sa trimitem o pisa care sa ne reprezinte. SI DA, piesa asta ne reprezinta (din pacate poate). Luminita Anghel canta bine, piesa e OK. Dar Voltaj au fost clar mai buni. A, si inca ceva. Piesa trebuie canta ain romaneste. Noi nu castigam Eurovizionul nu ca n u am avea piese sau interpretari bune ci pur si simplu se voteaza pe gasti. Iar noi nu facem parte din nici una.

    3
    3

  • Altul DeLaCapat pe 10 Mar 2015, 21:43
    Eurovision

    Melodia este foarte buna de cantat oriunde in Romania si in special in fata: Parlamentului, Guvernului si Presedentiei....Bine daca sunt prea putine locuri se poate incepe si un turneu intra-national incepand cu orice primarie sau prefectura . Mesajul pe care-l vor percepe europenii este cunoscut deja....si-au facut romanii "imn de plecarevenire"...Sper ca nu a-ti uitat ultimul serial din UK sau cel care va incepe in curand in Spania.... Asa ca multumim pentru "ajutor" trupei Voltaj....Sigur veti primi multe voturi din strainatate(poate din R. Moldova). Bineinteles ca exista solutia Germana si de mare apreciere de catre toti Romanii plecati/veniti ( vezi cum a procedat castigatorul din acest an al selectiei pt. Eurovision...)

    2
    0

  • Carmen pe 10 Mar 2015, 21:41
    FELICITARI BAIETI!

    Super piesa. FELICITARI! Versiunea in engleza sa o cantati. Plagiat, ce plagiat. Piesa poarta amprenta VOLTAJ indubitabil. Rautati care vor sa strice bucuria baietilor. Pacat! Si sa nu uitam, nu a fost un concurs de voce ci de compozitie. Voce au avut toti.

    4
    4

  • Carmen pe 10 Mar 2015, 21:39
    FELICITARI BAIETI!

    Super piesa. FELICITARI! Versiunea in engleza sa o cantati. Plagiat, ce plagiat. Piesa poarta amprenta VOLTAJ indubitabil. Rautati care vor sa strice bucuria baietilor. Pacat! Si sa nu uitam, nu a fost un concurs de voce ci de compozitie. Voce au avut toti.

    2
    4

  • Ovidiu pe 10 Mar 2015, 20:53
    Voltaj

    Eu totusi nu inteleg ca cei de la Voltaj au venit cu o piesa asa de proasta la un concurs de asemenea anvergura...Nici romanilor n-o sa le placa...ce te mai astepti la straini...pierdere de vreme..imi pare rau,inca un Eurovizion ratat.....

    5
    3

  • Hasbe pe 10 Mar 2015, 20:51
    Branza

    Controverse inutile: ambele piese ar face cam acceasi branza. Piesa celor de la Voltaj e facuta sa zmulga lacrimi si voturi celor ce lucreaza in strainatate dar va scoate aprox zero puncte de la celelalte tari participante. Adica tot atatea cat ar fi obtiut si ras-rasuflata Luminita Anghel...sorry.

    6
    2

  • costelino pe 10 Mar 2015, 20:03
    eurovision

    ca toti cei din psd si luminita anghel face politica si in muzica --voltaj si bucata lor muzicala ca sonorizare are o patrundere care depaseste putin stratosfera ---luminita anghel s-a ridicat putin spre inalt linia muzicala dar sa intors rapid spre pamant --e o mare diferenta ascultand cele doua bucati de la distanta ,a luminitei anghel nu se aude --asta e ..

    1
    3

  • schummy pe 10 Mar 2015, 17:56
    aranjament scarbos

    DACA A AJUNS CHELIOSUL ALA CU FATA DE CASTRAVETE MURAT SA REPREZINTE CICA ROMANIA SI PE CEI FARA BLABLABLA ATUNCI CHIAR SUNTEM O TARA DE RETARDATI......CINE VERIFICA DACA VOTUL PUBLICULUI A FOST ASA SI CINE GARANTEAZA CA IN JURIU SUNT NISTE OAMENI COMPETENTI. O VEDEM MEREU ABONATA PE OFILITA ASTA DE OANA STANCIU SI ECHIPA EI DE MUHAIELE CARE NUMAI LA MUZICA SI LA SHOW NU SE PRICEPIN REST SA SPERAM CA VOLTAJ, ACEASTA ADUNATURA LA CARE TOATE PIESELE SUNA LA FEL SA FIE CAT MAI JOS CACI POATE ASA VOR FI ALUNGATE ACESTE SCARBE CARE AU ARANJAT ANI LA RAND CINE SA IASA.

    5
    4

  • EMMA pe 10 Mar 2015, 17:28
    euro.....interese interstatale

    Orchestratia..... lasa de dorit.... poate daca introduceau un cimpoi...... un nai..... care sa ,, planga''... un ,, ceva'' care sa impresioneze..... dar aceasta ,, LALAIALA MIORITICA'' bleaca si fara sare si piper..... sa ne bucuram daca intra in finala.... insa slabe sanse......

    2
    7

  • EMMA pe 10 Mar 2015, 17:24
    euro.....interese interstatale

    Piesa este frumoasa.... dar nu exceleaza prin nimik. O SA NE FACEM DE RUSINE PT. A N+1 OARA !!!

    5
    2

  • dinel pe 10 Mar 2015, 17:01
    ca de fiecare data!

    daca obtinem locul 20 cu voltaj,este un succes!! televot.nu a votat melodia (cantecul) ci popularitatea trupei,deoarece au votat multi tineri,..cantecul interpretat de Luminita Anghel este superb,dar pentru o competitie ca Eurovizion,il vedeam in primele 10 locuri pe Tudor Turcu,daca nu ,..in primele 5,era exact ce trebuia acestei competitii! insa noi nu trimitem artisti ca sa castigam, ci sa ne aflam in treaba.

    6
    4

  • Ana pe 10 Mar 2015, 16:43
    Eurovision

    Trupa Voltaj este o trupa buna, dar,versurile melodiei castigatoare nu au legatura cu mesajul pe care vor ei sa il transmita. Drama copiilor ramasi singuri,ai caror parinti muncesc in alte tari, nu reiese de nicaieri.Pacat ca se speculeaza aceasta problema pentru un asemenea concurs, incercandu-se sa se sensibilizeze opinia publica.S-ar putea chiar sa ne dezavantajeze mesajul. Ne prezentam ca o tara nevoiasa, ori, chiar daca sunt destule cazuri de romani plecati la munca in afara granitelor, ele nu sunt reprezentative pentru o tara intreaga. Cred ca piesa lui Tudor Turcu a fost cea mai buna:interpretare foarte buna, mesaj, prestatie deosebita.Pacat ca juriul nu a votat-o.

    12
    1

  • Iulia pe 10 Mar 2015, 16:20
    Eurovision

    Pentru Romania este o mare pierdere ca Luminita Anghel nu s-a calificat pentru participarea la Eurovision. Cand am auzit prima data melodia, mi-am zis: anul acesta vom castiga Eurovisionul. N-a fost sa fie! Pacat ca juriul n-a stiut sa faca diferenta. Imi place formatia Voltaj si ii apreciez dar, din pacate, melodia lor nu are nicio sansa sa ajunga in finala.

    6
    4

  • irina pe 10 Mar 2015, 16:13
    eurovision

    Ce nu intelege nimeni e ce nu conteaza piesa, prezenta scenica, conteaza cine te voteaza, iar pe noi...nimeni. In ultimii ani mereu a castigat careva din tarile nordice sau ex-sovietice. Austria e o exceptie, dar sa nu uitam: comunitatea gay sustine masiv Eurovision. Asa ca noi romanii, ne certam pe ce, de fapt??

    7
    2

  • MIRCEA pe 10 Mar 2015, 16:06
    Tudor Turcu

    Piesa cu cele mai mari sanse la Eurovision ar fi fost Seve us - Tudor Turcu, De altfel a fost si foarte apreciata de public, peste 2000 de voturi. Juriul , ca de fiecare data, a masluit rezultatul final, ori sunt panarame, ori corupti!

    4
    3

  • Manvciu pe 10 Mar 2015, 16:04
    aiurea

    1. La Eurovision nu se castiga cu "mesaje"; ai sau n-ai piesa ca lumea. imi pare rau dar Voltaj, de data asta e dezastru! 2. L.Anghel, candidata de profesie sa ne mai lase, sau mai bine zis sa se lase, a fost mai slaba decat anul trecut....si 3. Nici intr-un an Romania n-a avut piese mai slabe decat in acest an. Iertati-ma, dar daca astea se numesc piese de Eurovizion atunci eu ma declar epioscop!

    9
    4

  • Maya pe 10 Mar 2015, 16:00
    De gustibus

    Melodia celor de la Voltaj e mai relaxata, mai easy, are o linie mai...Eurovisionica :) Melodia Luminitei Anghel e foarte ok dar nu este originala, e o melodie care incearca din greu sa placa la Eurovision, parca se vrea o alta Rise like a Phoenix. Dar, dupa cum s-a vazut in ultimii ani, s-ar putea sa castige cineva/ceva nitel socant :)))

    6
    2

  • doina violeta pe 10 Mar 2015, 15:38
    eurovision

    Mare lucru sa nu vedem dupa un timp un "scandal" gen Gala Bute De ce la Craiova,cu ce bani???

    2
    1

  • Costel G pe 10 Mar 2015, 15:30
    voltaj

    Mie-mi place piesa, si cred ca a castgat pe merit. Ce nu inteleg este ce legatura are clipul cu versurile. De unde se deduce din textul melodiei ca este vorba de drama copiilor ramasi acasa cand parintii lor pleaca in strainatate ? Am ascultat melodia de "n" ori si i-am citit si versurile, dar n-am gasit nicio legatura cu mesajul, dealtfel uman al clipului.Sper ca varianta in engleza sa fie mai apropiata...

    4
    2

  • Adrian pe 10 Mar 2015, 15:28
    De la capăt

    Dacă Voltaj cu această piesa se va clasa undeva peste locul 10 va fi ceva. Piesa pentru cei din afară nu va însemna nimic, nu are nimic din ceea ce apreciază străinii. Iar ne facem de minune, pentru că nimic nu este pe bune, totul la noi merge pe șpagă sau pe alte interese.

    8
    0

  • albert pe 10 Mar 2015, 15:16
    voltaj

    Voltaj nu are nicio sansa la Eurovision.Este o piesa care va readuce in memoria europenilor bogati saracia din Romania,tigania, ceea ce ne va defavoriza.Acest lait motiv merge la festivalurile de filme unde se apreciaza temele sociale.

    8
    4

  • jan valjan pe 10 Mar 2015, 14:27
    Voltaj

    A induiosat pe romani cu ,,MESAJUL,, nimeni din alta Tara nu va fi ,,miscat,, de un asemenea mesaj!!!Vom fi iarasi la ...COADA!!! Piesa lui TURCU avea mai multa trecere!! Tipul este ...prezentabil,are carisma iar piesa este f.f. moderna si cu mai marepriza la ....ascultatori!!!

    10
    5

  • jan valjan pe 10 Mar 2015, 14:27
    Voltaj

    A induiosat pe romani cu ,,MESAJUL,, nimeni din alta Tara nu va fi ,,miscat,, de un asemenea mesaj!!!Vom fi iarasi la ...COADA!!! Piesa lui TURCU avea mai multa trecere!! Tipul este ...prezentabil,are carisma iar piesa este f.f. moderna si cu mai marepriza la ....ascultatori!!!

    5
    5

  • cornel pe 10 Mar 2015, 12:58
    Eurovision

    Ca de obicei ne tot dam dupa cires, si nu evidentiem esentialul! Voltaj a fost avantajata clar, nu de catre x sau y, ci de toate posturile radio si Tv din tara. Celelalte piese n-au putut fi auzite nicaieri. Trebuia sa fie anul lor, iar finala a fost un circ. N-ati observat cum clovnii din juriu se faceau ca noteaza doar cand era camera pe ei? Discutia cu melodia buna - melodia rea, este aiurea! Poate ca Luminita Anghel a avut piesa cea mai buna; dar buna pentru ce? La Eurovision nu intra in primele 20! E clar ca Voltaj are mai multe sanse, dar facatura ramane facatura. Personal cred ca piesa lui Tudor Turcu era cea mai "eurovizionista", dar poate ma insel?!

    13
    1

  • eleonora pe 10 Mar 2015, 12:30
    Eurovizion este pentru debutanti!

    Concursul Eurovizion este pentru debutanti, pentru incepatori. Pai Voltaj este cam batrana! Numai incepatori nu sunt! La fel Luminita Anghel. Cam batraiori! Ne facem de ras ca intotdeauna.

    6
    5

  • Angela Maria pe 10 Mar 2015, 11:14
    plagiat

    OOO, melodiile seamana fooartee mult, sunt scrise pe acelasi portrativ...si tot cu note muzicale!!!

    6
    3

  • Ana pe 10 Mar 2015, 10:33
    Slabe sanse

    Trupa Voltaj are un sound foarte... romanesc. S-a demonstrat ca acesta nu prea prinde la straini (poate va amintiti de Dincolo de nori al lui Bittman). Se asteapta sa voteze diaspora fiind un subiect sensibil, copiii lasati in tara de cei plecati la munca in strainatate si, probabil, asa se va si intimpla, pentru ca manelisti care cinta in comunitatile romanesti de afara cistiga averi pe acelasi subiect. Nu cred ca strainii vor fi sensibilizati insa... asa ca voturi din partea unor tari unde nu sunt romani la munca vor fi putine! Pina acum, in opinia mea, au cistigat exoticii, ciudateii, cei cu show, etc. Drama copiilor care cresc fara parinti pentru ca acestia au plecat sa munceasca in strainatate, cintata in romaneste, nu cred ca va "prinde" la Eurovision un loc fruntas...

    10
    0

  • florina pe 10 Mar 2015, 10:24
    Voltaj

    E cea mai buna piesa. De aia a castigat! Ceilalti... sunt merituosi participanti care au avut piese bune dar nu atat de bune ca asta. E simplu.

    13
    9

  • Maria pe 10 Mar 2015, 09:58
    Eurovision

    Voltaj este cea mai buna trupa de la noi, era normal sa castige o melodie buna,cu mesaj si mai ales cantata in romana ca doar concursul era sa aleaga romanii,iar piesa oricum va fi cantata ne reprezinta si este f buna, toate melodiile lor au mesaje bine gandite,nu aiureli bla-bla. Luminita A a avut sansa ei alta data dar nu a putut mai mult,nici acum nu ar fi reusit mai mult.Cel mai important este ca in principal publicul i-a plasat pe primul loc, la noi nu se poate face nimic normal,fara sa fie aruncat noroi. Gata,s-a ales, acum sa fie lasati in pace sa-si faca treaba. Nu s-a ridicat nici o alta melodie la nivelul lor. Bafta!

    13
    8

  • LucicaAgache pe 10 Mar 2015, 09:38
    Buna ziua.

    Suntem romani,trebuie sa ne bucuram de succesul fiecaruia.A fost un concurs jurizat,s-au interpretat piese bune,nu puteau toti sa mearga mai departe.Mai este si la anul preselectie si selectie.Din succes si insucces inveti multe. Sa uram succes celor de la Voltaj si sa-i incurajam cu vorbe frumoase.Orice efort merita respectat si sustinut. Eu le doresc succes si sa ne reprezinte cu brio tara.

    12
    3

  • gabriel pe 10 Mar 2015, 08:58
    Castigatorul Eurovision Romania 2015

    Cred ca cel ce a scris articolul ar fi dorit sa castige Luminita Anghel ...... fiecare cu preferintele lui. Daca ar fi castigat Luminita Anghel probabil ca articolul ar fi fost scris de un fan Voltaj acuzand ca Luminita Anghel ar fi fost favorizata. Sa fim seriosi..... ambele melodii sunt foarte bune si merita sa ne reprezinte la Eurovision 2015. Daca a castigat Voltaj ....... oricum a fost la limita. Succes romanilor!

    14
    7

  • marius pe 10 Mar 2015, 08:40
    eurovision

    specific romanilor, dupa orice eveniment apare scandalul .logic ar fi sa sustinem de acum trupa Voltaj ,sa acceptaam invingatorul,dar noi vrem ceea ce facem de obicei ,scandal . inteleg ca Luminita trece printr-o perioada dificila financiar ,dar asta nu inseamna ca trebuia sa cistige.publicul a votat,juriu a votat, decizia a fost Voltaj asa ca ne place sau nu ei ne vor reprezenta la Viena, SUCCES VOLTAJ .TVR RUSINE

    13
    6

  • panita pe 10 Mar 2015, 08:31
    Eurovision

    O mare pierdere pt noi ca nu acastigat LUMINITA ANGHEL= o voce f buna,melodie super,dar cine sa inteleaga criteriile celor care au votat,am crezut ca ,macar juriul e mai lucid.Voltaj -au o melodie dragut dar nu pt Eurivision si ...baietii nu stau prea bine nici la capitolul voce,dar se pare ca mesajul piesei a anulat acest minus.

    5
    16

  • ana pe 10 Mar 2015, 08:29
    voltaj eurovision

    piesa trupei Voltaj suna la fel de bine si in romana si in engleza.nu cunosc criteriile dupa care voteza juriul de specialitate,dar mesajul emotionant si foarte real a ajuns atat la acesta cat si la public.publicul a decis clar.personal am apreciat mai mult prezentarea sobra si mesajul acestei piese,cat si faptul ca a fost cantata in romana,decat dansatorii jumatate dezbracati ai Luminitei Anghel,felicitari trupei Voltaj.experienta si continuitatea carierei va recomanda

    15
    8

  • Mihaela pe 9 Mar 2015, 23:35
    Cine sa ne mai inteleaga????

    Pana acum toti care au artiipat cu melodii in limba engleza au fost criticati ca de ce nu canta in romana. Acum ca de ce canta in romana? ca nu vor intelege mesajul strainii...Iar mesajul melodiei este unul ok, chiar aveti impresia ca strainii nu stiu ca romanii au plecat din tara pentru un trai mai bun etc? Ideea este ca mereu vom fi carcotasi, nu singuri ne dam in cap, nici nu este nevoie de altii sa o fac, noi ne autodistrugem prin rautatea pe care o avem. Nu mai stim sa fim buni, sa vedem si partile frumoase ale vietii!!! Pacat!

    17
    4

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod