Soția lui Kobe Bryant rupe tăcerea: „Nu există destule cuvinte pentru a descrie durerea acum“

Vanessa Bryant a postat pe Instagram un mesaj emoționant după moartea fulgerătoare a soțului său, Kobe Bryant, și a fiicei sale, Gianna.
Soția lui Kobe Bryant s-a exprimat pentru prima dată după accidentul de elicopter în care au murit fostul campion de baschet și una dintre cele patru fiice ale cuplului. Ea a postat pe Instagram un mesaj emoționant, în care transmite faptul că familia este complet devastată de aceste pierderi fulgerătoare.

Vanessa Bryant a publicat o fotografie cu familia sa și a scris că e afectată de pierderile suferite de rudele celorlalți șapte pasageri care au murit în accidentul de duminică.

Un mesaj sfâșietor


"Suntem complet devastați de pierderile fulgerătoare ale iubitului meu soț, Kobe - minunatul tată al copiilor noștri; și a frumoasei, adorabilei Gianna - o fiică iubitoare, atentă și minunată, sora Nataliei, Biakăi și a lui Capril", a scrie Vanessa miercuri.

"Nu există destule cuvinte pentru a descrie durerea acum. Mă consolează doar gândul că Gigi și Kobe știau amândoi cât de iubiți erau. Am fost incredibil de binecuvântați să-i avem în viețile noastre. Mi-aș fi dorit ca ei să fie mereu cu noi aici. Au fost binecuvântările noastre și ne-au fost luate prea repede", a adăugat ea.

Vanessa a mai scris că familia va merge mai departe, în memoria lor: "Kobe și Gigi ne vor lumina calea. Dragostea noastră pentru ei e nesfârșită - și trebuie spus, nemăsurată. Mi-aș dori să-i îmbrățișez, să-i săruit și să-i binecuvântez. Să-i avem cu noi aici, pentru totdeauna."



"Vă mulțumesc pentru că ați împărtășit fericirea noastră, durerea noastră și pentru sprijinul vostru. Vă cerem să ne acordați respectul și intimitatea de care vom avea nevoie pentru a trece prin această nouă realitate"
, a mai scris ea.



Vanessa a precizat că fundația Mamba Sports înființată de Kobe va acorda sprijin celorlalte familii afectate de această tragedie.

"Vă mulțumim pentru că ne pomeniți în rugăciunile voastre și pentru că îi iubiți pe Kobe, Gigi, Natalia, Bianka, Capri și pe mine", a încheiat soția starului.

Soția lui Kobe e devastată


Tot miercuri, Vanessa și-a modificat contul de pe Instagram, trecându-l din modul privat în public. Nu se știe dacă ea a setat contul cu peste un milion de urmăritori pe privat înainte sau după accident, scrie Daily Mail.

Sursele din anturajul Vanessei Bryant au declarat că ea încearcă să rămână puternică pentru cele trei fiice care i-au rămas - Natalia (17 ani), Bianka (3 ani) și Capri (7 luni) - dar este devastată și face cu greu față situației.

"E un moment extrem de dificil și devastator pentru Vanessa și pentru toată familia", a spus o sursă citată de People.

O altă sursă a spus că Vanessa este complet devastată și cu greu poate să facă față: "Nu poate să termine o frază fără să plângă. Dar se străduiește din greu să se adune pentru celelalte fete. Acum trebuie să fie puternică."

Dragostea a trecut peste toate încercările


Kobe Bryant și Vanessa s-au cunoscut în 1999, când ea avea doar 17 ani și era model. Ea tocmai apăruse în background într-un clip video muzical. S-au logodit după șase luni și în 2001 s-au căsătorit.

Kobe era deja un star în ascensiune în NBA, iar relația lor a atras încă de la început interesul presei. La un moment dat, elicopterul unui post de televiziune a survolat școala la care învăța Vanessa, în încercarea de a-i suprinde împreună.

Din cauza mediatizării excesive, ea nu a fost prezentă la banchetul de absolvire.

Potrivit Daily Mail, familia lui Bryant ar fi refuzat să participe la nunta lor, desfășurată într-un cadru restrâns, fiindcă era îngrijorată că el era prea tânăr ca să se căsătorească și nici nu semnase un contract prenupțial.

În 2003, anul în care s-a născut Natalia, Kobe a fost arestat sub suspiciunea de agresiune sexuală asupra unei tinere de 19 ani, faptă care s-ar fi petrecut într-un hotel din Colorado.

Acuzația de viol a fost retrasă ulterior după ce starul a susținut că actul sexual a fost consimțit, iar Vanessa a stat alături de el la conferința de presă în care a recunoscut că a înșelat-o. "Tu ești scutul meu. Ești o binecuvântare. Ești o bucată din inima mea. Ești aerul pe care-l respir", i-a spus atunci Kobe, cu lacrimi în ochi. "Și ești cea mai puternică persoană pe care o cunoscut, îmi pare rău pentru că v-am pus pe tine și familia noastră în situația asta", a adăugat el.

Cuplul a trecut printr-un moment dificil în 2005, când Vanesa a pierdut o sarcină. Kobe s-a simțit vinovat pentru că a pus prea multă presiunea pe ea și considera că stresul pe care i l-a provocat ar fi dus la acest deznodământ. "Ar fi trebuit să ne construim o familie. Dar din cauza greșelii mele, din cauza acestui an greu, am pierdut un copil", a mărturisit Bryant într-un documentar realizat de Showtime.

Citește și: Cele mai grele zile din viața soției lui Kobe Bryant: „Nu poate să termine o frază fără să plângă“

În 2006, s-a născut al doilea copil al cuplului, Gianna.

În 2011, însă, relația dintre Kobe și Vanessa a fost din nou pusă la încercare. Ea a depus actele de divorț, invocând diferende ireconciliabile, și cerea jumătate din averea lui Kobe, evaluată atunci la 150 de milioane de dolari. După doi ani, Vanessa a renunțat la divorț, iar în 2016 s-a născut a treia lor fiică, Bianka.



În pofida episodului de infidelitate și a momentului de neînțelegere care i-a adus în pragul despărțirii, Kobe Bryant era un tată devotat care își iubea soția și copiii. El posta deseori pe rețelele de socializare imagini cu fiicele lui. În noiembrie anul trecut a numit-o pe Vanessa "Regina" lui, iar pe cele trei fiice "prințesele" sale, într-o postare emoționantă pe Instagram prin care marca 20 de ani de când și-a cunoscut soția.

"În ciuda suișurilor și coborâșurilor, erau suflete-pereche. Iar ea îl considera partenerul pe viață", a spus sursa citată de People, adăugând că Vanessa este înconjurată acum de oameni care o iubesc: "Are un sprijin bun. Se bazează pe credința ei. Nu e singură. Dar va jeli mult timp."

Kobe Bryant, identificat cu ajutorul amprentelor


Fostul baschetbalist şi fiica lui de 13 ani, Gianna, au încetat din viaţă, duminică, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles. În elicopter se aflau nouă persoane și niciuna nu a supraviețuit.

Elicopterul s-a prăbuşit cu puţin înainte de ora 10.00 (18.00 GMT), în condiţii de ceaţă densă în regiune. Pilotul a încercat să ducă aparatul deasupra norilor, dar acesta s-a înclinat brusc şi s-a prăbuşit după doar 60 de secunde, apoi a luat foc.

Experţii legişti au identificat oficial trupul neînsufleţit al starului şi pe cele ale altor trei victime ale accidentului.

Bryant şi ceilalţi trei au fost identificaţi datorită amprentelor.



Alături de Bryant au fost identificaţi John Altobelli (56 de ani, antrenor de baseball), pilotul Ara Zobayan (50 de ani) şi Sarah Chester (45 de ani), care se afla în elicopter cu fiica sa Payton. Şi Altobelli era însoţit de soţia sa, Keri, şi de fiica lor, Alyssa, care juca în aceeași echipă de baschet cu fiica lui Kobe Bryant, precum și Christina Mauser, antrenoare de baschet la o școală primară din California. Un alt tânăr jucător, Payton Chester, a murit în accident, alături de mama lui, Sarah Chester.

Ara Zobayan era pilot-șef al aparatului deținut de compania Island Express Helicopters. Avea peste zece ani de experiență și peste 8.000 de ore de zbor. Era, de asemenea, instructor de zbor și mai efectuase curse pentru Bryant și alte celebrități.

Anchetatorii au descoperit că elicopterul nu era dotat cu un sistem recomandat de avertizare pentru apropierea de sol, dar nu se știe în mod cert dacă acesta ar fi funcționat în condițiile de ceață densă în care s-a prăbușit aparatul.


Foto: Daily Mail, Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod