Dosar Eva. Preşedintele Franţei o înşală pe Prima Doamnă cu o actriţă

Valérie Trierweiler, partenera lui François Hollande, a ajuns la spital după dezvăluirile despre relaţia acestuia cu actriţa Julie Gayet.

În vara anului 2012, când publica 15 fotografii cu ducesa de Cambridge făcând plajă topless, revista franceză Closer s-a confruntat cu forţa de reacţie a puternicului aparat de la Palatul Buckingham, care a uzat de toate pârghiile pentru a bloca răspândirea imaginilor şi pentru a-i pedepsi pe "obraznicii" paparazzi. Supusă unei presiuni fantastice, la toate nivelurile, publicaţia franceză a fost la un pas de închidere, dar după ce conducerea a colaborat şi a răspuns la toate cererile legale, redacţia a câştigat o gură de oxigen.

Dacă totul s-ar fi oprit atunci, preşedintele Franţei era acum bine-merci și își vedea de aventura lui. Sau poate nu: la cât de nepopular este în acest moment François Hollande, mai devreme sau mai târziu, cineva tot l-ar fi vândut, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu o săptămână.
În mod sigur, sursa a dat pontul la ţanc, iar "ogarii" bine antrenaţi şi "hămesiţi" au luat imediat urma "prăzii". Mai devreme sau mai târziu, lumea oricum ar fi aflat cine conduce Franţa.

Omul eșecurilor pe linie

În vârstă de 59 de ani, Hollande, omul care promitea că va împlini toate fantasmele socialiste ale francezilor a devenit un eşec ambulant, exemplul cel mai pregnant al incapacităţii oamenilor politici de a-şi respecta şi de a-şi răsplăti cetăţenii.



Oamenii s-au săturat să tot vadă că viaţa lor o ia în jos, în timp ce preşedintelui îi arde de aventuri. Joi dimineață, un camion pe care era scris sloganul "Hollande şi toată clasa politică, afară!" a deversat, în semn de protest, o remorcă de bălegar în faţa Adunării Naţionale. În momentul derulării acţiunii, AFP a primit un e-mail în care se scria: "Chiar în acest moment... un francez îşi manifestă furia în faţa Adunării Naţionale! Hollande, ajunge! Acesta este mesajul pe care a vrut să îl transmită şi pe care preşedintele şi-l va aminti mult timp". Un mesaj sugestiv.

Domnul Hollande a dat greş din mai multe motive. Iar unul dintre ele este Julie Gayet, o actriţă în vârstă de 41 de ani. Atât de ocupat a fost preşedintele cu această femeie, încât toate proiectele sale, oricum dezechilibrate, s-au dus degrabă de râpă. În timp ce şomajul, imigraţia şi în general deprecierea calităţii vieţii rămân teme arzătoare pe agenda internă, iar pe plan extern Parisul nu reuşeşte să joace de la egal la egal cu "motoarele" Uniunii Europene, Berlinul şi Londra, ca să nu mai punem la socoteală Washingtonul, Hollande era, totuşi, un om mulţumit. Amanta lui, mamă a doi copii, reuşea să-i ofere tot ce îşi dorea. Altfel nu se poate explica de ce un om politic atât de important alege să-şi joace toate cărţile - cariera politică, credibilitatea, viaţa personală - într-o relaţie secretă, cu ceasul "bombei" ticăind implacabil sub patul îndrăgostiţilor.

 

Cu bodyguard-ul la amantă

Inconştienţă sau trufie, orice ar fi, Hollande îşi plăteşte acum preţul. Sursa de la Palatul Elysée a oferit adresa la care cei doi amorezi se întâlneau în secret. Closer a descoperit apoi încă două "locuinţe conspirative" - un apartament din zona de vest a Parisului şi o adresă în complexul rezidenţial Mougins, unde controversatul preşedinte deţine două case.



Paparazii l-au surprins pe Hollande în două rânduri, în timp ce îşi vizita amanta, apelând la o soluţie comică pentru a se ascunde.

El a fost fotografiat cu o cască de motociclist pe cap şi o haină de culoare închisă, fiind preluat de un moped cu trei roţi, condus de bodyguard-ul său. Numai că după ce a urcat pe vehiculul cu care sosise, Hollande şi-a ridicat viziera, oferind proba vânată de paparazzi.
Preşedintele şi-a petrecut acolo mai multe nopţi. Într-o dimineaţă, garda de corp s-a întors la acea adresă, aducând croissante pentru micul dejun, scrie Closer.

Un alt detaliu scandalos, scos la iveală de cotidianul Le Monde: Actriţa este însoţită permanent de un agent de securitate angajat de statul francez. Fotoreporterul Sébastien Valiela, cel care a vândut imaginile cu François Hollande şi Julie Gayet revistei Closer, a explicat că a reuşit să facă fotografiile urmărindu-l pe un agent de securitate care o însoţeşte permament pe actriţă.

E lesne de imaginat furia care l-a cuprins pe Hollande vinerea trecută, când site-ul revistei Closer anunţa că ediţia de la chioşcurile de presă oferă toate dovezile relaţiei sale amoroase. Dar era deja prea târziu pentru a mai putea nega. Preşedintele Franţei a fost înghiţit de vâltoarea scandalului din care nu mai poate ieşi neşifonat, mai cu seamă că partenera sa, jurnalista Valérie Trierweiler, în vârstă de 48 de ani, mama a trei copii, a ajuns pe patul spitalului după dezvăluirea acestei poveşti.



Hollande a ameninţat că va da în judecată revista pentru încălcarea vieţii sale private. Iubita sa a trecut însă la fapte. Actriţa de comedie a intentat o acţiune judiciară împotriva filialei franceze a revistei Closer, cerând retragerea de pe site a materialelor publicistice despre presupusa relaţie pe care ea ar avea-o cu preşedintele François Hollande.

Abia la o săptămână de la izbucnirea scandalului a reuşit marele om politic să dea ochii cu partenera lui, cu care a discutat prin SMS şi la telefon. Prima Doamnă a sunat la un post de radio, confirmând că medicii i-au interzis lui Hollande să o viziteze şi că acesta i-a trimis ciocolată şi flori.

François Hollande a vizitat-o joi pe Valérie, la spitalul Pitié Salpêtrière, în care a fost internată.

O pastilă în plus

Conform unor surse medicale, Valérie Trierweiler s-a aflat într-o stare de oboseală şi nervozitate oscilantă, cu "momente mai bune şi mai puţin bune". Cei mai mulţi dintre prietenii ei apropiaţi, în principal jurnalişti, au venit la spital pentru a o susţine. Unii au declarat că Prima Doamnă a Franţei pare abătută şi resemnată. S-a vorbit chiar că ea ar fi vrut să-şi pună capăt zilelor.
"La început n-a crezut. A vrut să-şi pună avocatul să împiedice revista să publice povestea. Apoi i s-a spus că apariţia nu poate fi interzisă. A fost supărată, foarte supărată. Este umilită şi totul s-a transformat într-un hohot naţional", a declarat o sursă de la Elysée, citată de Daily Mail.



Un apropiat al jurnalistei a declarat pentru publicaţia Le Point că ea a luat "o pastilă în plus", dar în niciun caz nu a încercat să se sinucidă. Revista Ici Paris a dezvăluit că Valérie Trierweiler a luat, după cearta cu preşedintele Franţei, un anxiolitic puternic din clasa benzodiazepinelor, indicat pentru tulburări nevrotice şi anxietate, iar agenţii de securitate au decis transportarea la spital. Potrivit publicaţiei Ici Paris, citată de revista Closer, după discuţia aprinsă cu François Hollande, Valérie Trierweiler i-a cerut şoferului să o ducă de la Palatul Elysée la apartamentul ei din strada Cauchy, în Paris.

Conform surselor citate de Ici Paris, Prima Doamnă a Franţei a spus că dorea să meargă la ea acasă şi să nu mai iasă deloc. "Voia doar să doarmă, pentru a uita. Fiind prea agitată, ea a luat o pastilă de Lexomil; prea puternică", precizează o sursă de la Palatul Elysée.

Lexomil (Bromazepam) este un medicament din clasa benzodiazepinelor, fiind indicat pentru tratamentul anxietăţii de diverse tipuri - tulburări de adaptare şi posttraumatic, de tip nevrotic şi psihotic, pentru afecţiuni somatice severe sau crize de anxietate, în profilaxia şi tratamentul delirium tremens şi a altor manifestări ale sindromului de sevraj alcoolic.

Întrebat marţi despre starea de sănătate a partenerei sale Valérie Trierweiler, preşedintele Franţei s-a limitat să spună sec: "Valérie se odihneşte şi nu am de făcut niciun alt comentariu."

Hollande a promis că va clarifica situaţia relaţiei cu Valérie Trierweiler la întâlnirea pe care o va avea cu presa înainte de vizita în Statele Unite, programată pe 11 februarie. El a evitat să comenteze informaţiile despre relaţia amoroasă pe care ar avea-o cu actriţa Julie Gayet; de asemenea, el nu a precizat dacă mai are o relaţie cu Valérie Trierweiler, partenera sa declarată. "Fiecare poate avea probleme în viaţa sa personală. Este şi cazul nostru. Sunt momente dureroase. Problemele private sunt tratate în mod privat, în intimitatea respectării fiecăruia. Nu este nici locul, nici momentul de a face acest lucru acum. Nu voi răspunde la nicio întrebare pe această temă azi. O voi face înainte de întâlnirea pe care o am", a spus preşedintele francez.



Valérie Trierweiler rămâne spitalizată pe termen nedeterminat, a anunţat Biroul acesteia, citat de ziarul Le Monde. "Medicii consideră că are nevoie de mai multă odihnă şi va rămâne spitalizată. Medicii vor stabili când va putea fi externată", a explicat un apropiat al Primei Doamne a Franţei de la Palatul Elysée. "Are nevoie să se recupereze după şocul suferit. Are nevoie de linişte", a precizat sursa citată.

Înapoi, la locul crimei

Vineri, Closer a revenit cu un nou articol despre acest subiect, în care se arată că preşedintele Franţei se întâlneşte de trei ani cu Julie Gayet şi în care-l descrie pe acesta ca pe un amant nemilos şi foarte calculat, care şi-a petrecut mare parte din timpul său pentru a jongla cu dragostea a două femei.
Revista scrie că Julie l-a întâlnit pe Hollande în 2011, când Ségolène Royal, mama celor patru copii ai săi, cu care a trăit timp de 30 de ani, susţinea activismul politic al actriţei.

Vizita lui Hollande la spital survine după ce amanta lui a intervenit telefonic într-o emisiune difuzată de postul de radio parizian Europe 1, spunând că nu este însărcinată, răspunzând zvonurilor lansate pe Twitter, potrivit cărora ar fi gravidă în luna a patra.

În iulie, Hollande şi Julie s-au bucurat de o scurtă vacanţă împreună, în Tulle, în centrul Franţei, chiar în circumscripţia electorală a preşedintelui, în timp ce Prima Doamnă se afla într-un sejur în Grecia, unde îl aştepta pe François. Cei doi îndrăgostiţi ar fi fost văzuţi în piaţa locală unde, în 2012, Valérie Trierweiler îl săruta triumfătoare pe Hollande, în timpul alegerilor prezidenţiale.

Potrivit Closer, Hollande şi Julie au fost observaţi şi la un restaurant din Mougin, precum şi la unul din centrul Parisului.

Asemenea unui asasin feroce care revine la locul crimei, Hollande n-a rezistat să stea departe de locurile care-l legau de Valérie. Acum acestea îl leagă şi de Julie.

"Încă e foarte slăbită şi nu poate sta în picioare. Presiunea sanguină şi moralul sunt la un nivel redus, dar speră că va ieşi cu fruntea sus din asta şi e gata să lupte, măcar pentru demnitatea ei", a spus o sursă pentru postul RTL. "Are şase zile de odihnă în spate - asta contează, la urma-urmei", a declarat pentru Associated Press Patrice Biancone, purtătorul de cuvânt al Primei Doamne. "Are nevoie de odihnă. Apoi va decide ce va face", a adăugat Biancone.

Un oficial din cadrul administraţiei prezidenţiale a declarat sub anonimat că doamna Trierweiler a fost spitalizată după o criză de nervi pe care a făcut-o după ce a aflat de relaţia lui Hollande, cu o zi înainte de apariţia revistei Closer. Este o explicaţie diferită de cea oferită de Prima Doamnă postului RTL şi de cea publicată de Le Point, potrivit căreia ea a luat "o pastilă în plus", remarcă ziarul britanic Daily Mail.

Partenera preşedintelui francez François Hollande, Valérie Trierweiler, a părăsit sâmbătă după-amiază spitalul parizian în care a fost internată la 10 ianuarie. Mai multe publicaţii, între care săptămânalul Paris-Match la care lucrează aceasta, au anunţat că Trierweiler a părăsit spitalul Pitié Salpétrière la mijlocul după-amiezii pentru a merge la "la Lanterne", reşedinţa prezidenţială situată în apropiere de Versailles, pentru a se odihni.



Le Nouvel Observateur susţine că Hollande a vrut s-o rupă cu Valérie, dar spitalizarea ei bruscă i-a sucit planul. "Hollande avea un vis, dar a durat doar o săptămână", a scris săptămânalul de stânga. Potrivit publicaţiei, preşedintele spera ca sâmbăta trecută, a doua zi după apariţia dezvăluirilor, să-şi convingă partenera să semneze un anunţ comun asupra despărţirii, dar şi-a dat seama că aceasta ar fi "cea mai prostă soluţie". Le Nouvel Observateur scrie că Valérie nu are de gând să-şi facă bagajul și e decisă să lupte.

Singur la Vatican

În ciuda insistenţei cu care preşedintele francez susţine că aceasta este o chestiune privată, amanta sa apare pe coperta ultimei ediţii a revistei Elle. Iar în articol apare o mărturisire pe care ea i-ar fi făcut-o, acum un an, unei prietene, şi anume că a găsit "un bărbat în vârstă care e în politică, diferit de toţi iubiţii ei tineri". Este un indiciu care confirmă faptul că relaţia lor era în toi cu puţine luni înainte ca Hollande să devină preşedintele Franţei, în mai 2012.

Pe atunci, Valérie Trierweiler, jurnalistă la Paris Match, se restiliza în rolul de Prima Doamnă, notează cotidianul britanic Daily Mail. În Franţa acest termen nu este instituit oficial, dar ca parteneră a preşedintelui are dreptul la cinci echipe de angajaţi permanenţi şi numeroase alte servicii, incluzând o limuzină, zboruri private şi case în întreaga ţară.

Situaţia inedită a lui doamnei Trierweiler, care nu este căsătorită legal cu François Hollande, a ridicat probleme unor state mai riguroase din punct de vedere moral. Astfel, nu este prevăzut ca ea să îl însoţească pe preşedintele francez în timpul vizitei acestuia la Vatican, la 24 ianuarie. Valérie Trierweiler, care nu îl însoţeşte pe François Hollande în toate călătoriile, ar trebui a priori să îi fie alături pentru vizita de stat din Statele Unite la invitaţia lui Barack Obama, prevăzută pentru 11 februarie.

Nu s-a stabilit încă dacă ultimele episoade ale vieţii private a preşedintelui francez vor schimba acest program, notează agenţia Mediafax.

Într-o conferinţă de presă organizată marţi, preşedintele francez a precizat că va lua o decizie privind relaţia cu partenera sa până pe 11 februarie, data la care este programată vizita oficială la Washington. "Fiecare poate avea probleme în viaţa sa personală. Este şi cazul nostru. Sunt momente dureroase. Problemele private sunt tratate în mod privat, în intimitatea respectării fiecăruia. Nu este nici locul, nici momentul de a face acest lucru acum. Nu voi răspunde la nicio întrebare pe această temă azi. O voi face înainte de întâlnirea pe care o am", a spus el.



În cuvinte pe care ambele femei cu care este încurcat acum le-ar considera dure, Hollande a menţionat că partenera preşedintelui nu are un statut oficial în Franţa şi că a fost tot timpul decis să taie costurile administraţiei.

Amantă după amantă

Burlac convins, Hollande are patru copii cu fosta candidată la funcţia de preşedinte, socialista Ségolène Royal. Relaţia cu Valérie Trierweiler a început în 2007. Deşi joacă acum rolul nedorit de victimă, Trierweiler s-a aflat, la rândul său, în poziţia "învingătoarei" sale. Ea e o figură controversată de când l-a rupt pe Hollande de lângă Ségolène, cu care el trăia de 30 de ani. Se spune că Valérie era amanta lui dinainte ca el să se despartă de mama copiilor săi. Acum i-a venit şi ei rândul.

Aceasta este prima imagine în care Hollande şi femeile din viaţa lui apar împreună - prietena lui, amanta şi mama celor patru copii ai săi.

În fotografia realizată în timpul campaniei electorale din 2012, el e surprins în timp ce îi strânge mâinile actriţei Julie Gayet, sub privirile fostei lui partenere, Ségolène Royal.

Valérie nu a reuşit să cucerească inimile francezilor, iar acum, când a ajuns la ananghie, populaţia vrea ca Hollande să se despartă de Trierweiler, ceea ce ar transforma-o în prima doamnă din istoria Franţei care e izgonită din Palatul Elysée. Potrivit unui sondaj de opinie publicat în această săptămână, 89% dintre subiecţi vor ca ea să plece, considerând că Trierweiler îi costă o avere pe contribuabili.

O anchetă recentă a revistei VSD relevă că Valérie Trierweiler ar costa statul 19.742 de euro pe lună, departe de cei 60.000 de euro pe lună cheltuiţi de Carla Bruni-Sarkozy şi cei 80.000 de euro cheltuiţi de Bernadette Chirac, notează agenţia Mediafax.



Franţa are una dintre cele mai stricte legislaţii în domeniul vieţii private, iar François Hollande nu este însă primul şef al statului confruntat cu acuzaţia adulterului. Așa cum notează Daily Mail, Nicolas Sarkozy, Jacques Chirac şi François Mitterrand au avut și ei aventuri secrete. Dar niciunul nu s-a făcut de râs într-un asemenea hal.


Foto: Hepta, AFP/Mediafax, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod