Cum îngrijim corect părul vopsit. Ce greșeli fac femeile care se vopsesc

Primul pas pentru a obține culoarea intensă și strălucitoare la care visezi este să alegi o vopsea de păr de foarte bună calitate. Un produs care conține uleiuri naturale hidratante și ingrediente nutritive, precum ulei de jojoba, extract din semințe de cânepă sau proteine din orez îți colorează și îți protejează părul în același timp. Dar ce faci după ce ai obținut acea nuanță ideală? Cum o poți menține frumoasă și strălucitoare cât mai mult? 

Iată care sunt cele mai mari greșeli pe care le poți face când ai părul vopsit:


Te speli pe cap a doua zi după ce te-ai vopsit

Este una dintre greșelile frecvente care afectează părul vopsit. Nu te spăla pe cap în primele zile după ce te-ai vopsit. Durează până la trei zile pentru ca stratul exterior al firului de păr, numit cuticulă, să se închidă complet și să sigileze în interior pigmenții de culoare. În acest fel nuanța va rezista mai mult timp și își va păstra mai bine intensitatea.

Nu folosești un balsam pentru păr vopsit

Părul vopsit are nevoie de mai multă hidratare pentru a-și menține strălucirea, de aceea ar trebui să folosești un balsam special conceput pentru păr vopsit. Ajută la formarea unui strat protector, asemenea unei bariere, care previne pierderea pigmenților din interiorul firelor. Nu uita să aplici balsam de fiecare dată când te speli pe cap, chiar dacă ai părul fin. În același timp, lungimea și vârfurile sunt cel mai expuse la degradare și au nevoie de și mai multă îngrijire. Folosește un balsam leave in pentru un plus de hidratare, strălucire și protecție.

Nu folosești un șampon potrivit

Sulfații sunt substanțele din șampon care curăță murdăria, excesul de sebum și produsele de styling din părul tău. Acea spumă bogată pe care o obții când te speli pe cap este produsă de sulfați. Acționează asemenea unui detergent, eliminând impuritățile și lăsând părul perfect curat. Însă odată cu murdăria, șampoanele cu sulfați înlătură complet uleiurile naturale produse de scalp care protejează și hidratează părul. Iar în cazul părului vopsit îndepărtează treptat pigmenții care îi oferă culoare și în același timp îl lasă mai aspru și mai uscat. Alege un șampon fără sulfați, blând cu părul tău și cu nuanța pe care ai ales-o. 

Nu îl lași să se usuce în mod natural

Ai obiceiul de a masa părul cu putere pentru a-l usca rapid după ce te speli pe cap? Este o greșeală care nu doar că îți degradează părul, dar duce și la estomparea culorii. În loc să-ți freci părul cu putere folosind prosopul, alege un prosop din microfibră și tamponează delicat. Înfășoară părul cu prosopul și așteaptă cel puțin 15 minute pentru ca microfibra să absoarbă excesul de apă. Lasă cât mai des părul să se usuce în mod natural, fără să folosești foehnul sau peria rotativă cu aer cald.

Nu folosești o mască hidratantă

Părul vopsit poate deveni uscat și lipsit de strălucire dacă nu îi oferi hidratarea de care are nevoie. Folosește o dată pe săptămână o mască nutritivă hidratantă, special concepută pentru păr vopsit. Poți folosi și uleiuri naturale hidratante precum uleiul de jojoba, cocos, avocado, măsline etc. Aplică uleiul pe păr, masează delicat și lasă-l să acționeze timp de câteva ore sau peste noapte, apoi spală-te pe cap.

Folosești prea des placa de întins părul sau ondulatorul

Este de preferat să folosești cât mai rar aparatele de styling cu temperaturi ridicate precum placa de păr sau ondulatorul. Îți degradează părul în timp și duc la ridicarea cuticulele, astfel că pigmenții din interiorul firelor devin vulnerabili și nuanța părului tău vopsit se estompează. Dacă pur și simplu nu te poți despărți de ele, atunci folosește de fiecare dată când te coafezi un spray pentru protecție termică. Evită produsele care conțin alcool pentru că îți pot usca și degrada părul.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod