Este uleiul de măsline un remediu util împotriva constipației?

Constipația apare mereu într-un moment nepotrivit, dar o doză de laxative nu este neapărat soluția ideală. Mai bine testează uleiul de măsline pentru a trata constipația în mod natural și a regla digestia pe termen lung.
Poate eviți să vorbești despre constipație, dar este o problemă care trebuie tratată în mod eficient pentru a preveni disconfortul și a te asigura că toxinele din organism sunt eliminate la timpul potrivit. Nu este indicat să lași problema să persiste, ci trebuie să iei măsuri pentru că nu vei avea probleme doar cu balonarea și crampele, ci aspectul pielii s-ar putea agrava dacă suferi de acnee pentru că procesul inflamator va fi exacerbat. Definiția medicală pentru constipație este „mai puțin de trei scaune la nivel de săptămână sau fiecare scaun este foarte uscat și greu de eliminat”. Este o afecțiune digestivă care se poate manifesta la orice vârstă.
În acest context se relevă uleiul de măsline, folosit timp de mai multe secole pentru beneficiile pe care le asigură organismului.
Cercetătorii au demonstrat legătura dintre consumul frecvent de ulei de măsline și riscul redus de afecțiuni cardiovasculare, colesterol crescut, obezitate și afecțiuni dermatologice.
Mai recent s-a început și utilizarea acestui ulei pentru a lupta în mod natural împotriva constipației.

 
Tratarea constipației cu ajutorul uleiului de măsline

În momentul în care scaunul este foarte uscat și de dimensiuni reduse eliminarea poate fi dificilă. Uleiul de măsline este varianta ideală pentru a facilita evacuarea toxinelor și a reface echilibrul la nivel digestiv. Grăsimile din componența uleiului asigură eliminarea scaunului mai ușor și atrag mai multă apă. 
Pentru a obține acest beneficiu este suficient să înghiți o lingură de ulei de măsline extravirgin în fiecare dimineață, pe stomacul gol.
Nu depăși această cantitate pentru că ai putea favoriza diareea și crampele abdominale.
Constipația este o problemă des întâlnită pentru persoanele care au nevoie de dializă. În cadrul unui studiu realizat în 2015 s-a analizat efectul consumului de ulei de măsline, de semințe de in, de migdale dulci și de ulei mineral asupra a 50 de pacienți care se confruntau des cu acest inconvenient.
Participanții au fost împărțiți în patru grupuri, fiecare consumând o lingură dintr-unul dintre uleiurile menționate în fiecare dimineață, timp de 3 săptămâni, iar la final s-au comparat rezultatele obținute împotriva constipației. S-a constatat că uleiul de măsline a fost cel mai eficient pentru eliminarea constipației, iar pe locul al doilea s-a situat uleiul de migdale dulci.
„Uleiul de măsline extravirgin și uleiul de migdale dulci sunt remedii naturale foarte utile, care vor neutraliza constipația, favorizând revenirea la o digestie normală, fără balonare, gaze sau dureri abdominale intermitente”, au spus autorii studiului.

 
Este uleiul de măsline un remediu util și pentru copii?

Potrivit specialiștilor, copiii și bebelușii nu ar trebui să consume ulei de măsline pentru a combate constipația. Asociația Americană de Pediatrie recomandă o cantitate redusă de suc de mere sau de pere pentru a preveni constipația în cazul bebelușilor și copiilor.
De asemenea, se poate suplimenta meniul zilnic cu prune uscate, caise deshidratate și cereale integrale.

 
Alte uleiuri utilizate pentru tratarea constipației

Folosirea uleiurilor pentru eliminarea sau prevenirea constipației datează de mulți ani și există alternative pentru uleiul de măsline. De exemplu, uleiul de ricin acționează împotriva acestei probleme, dar nu este la fel de blând ca uleiul de măsline. Uleiul de ricin are un efect puternic asupra mușchilor de la nivelul intestinului, cauzând contracții frecvente pentru eliminarea scaunului. Femeile însărcinate nu trebuie să utilizeze uleiul de ricin pentru constipație fără să ceară sfatului medicului. În unele cazuri acest ulei poate induce travaliul pentru că este posibil să provoace contracții la nivelul uterului.
Și uleiul de semințe de in și cel de migdale pot fi utile pentru a reda confortul la nivel digestiv.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod